Începe „I love Lipatti"!
În intervalul 19-23 martie 2022, este programată cea de-a VI-a ediţie a Festivalului „I love Lipatti”, la Casa Artelor „Dinu Lipatti” din Capitală. Ediţia de anul acesta a festivalului marchează 105 ani de la naşterea marelui pianist român.
Cu acest prilej, vor fi prezentate 30 de lucrări din creaţia componistică mai puţin cunoscută a marelui pianist român şi vor putea fi urmărite filme documentare despre viaţa şi creaţia pianistului Dinu Lipatti. În prima zi de festival, va fi lansat, în premieră mondială, CD-ul „Integrala compoziţiilor pentru pian solo” de Dinu Lipatti. Dublul CD este însoţit de un booklet trilingv în română, engleză şi franceză şi include Cronologia componistică, Lucrările comentate, Biografia pianistului Viniciu Moroianu şi realizările de până acum din cadrul Proiectului Lipatti creat în urmă cu şapte ani de pianista şi regizoarea Alice Barb.
În cele patru zile de festival, vor fi prezentate patru filme documentare despre viaţa şi creaţia lui Dinu Lipatti: pe 20 martie -„Sonată pentru omul bun” realizat de Ruxandra Ţuchel şi Oana Drăgulinescu, o producţie TVR; 21 martie – „Dinu Lipatti – Muzică şi geniu” realizat de Mihaela Natalia Poenaru, o producţie Trinitas TV; 22 martie – „Triptic – călătorie melancolică” în regia Anei Simon, producţie a Editurii Video; 23 martie – documentarul-omagiu „Ultimul Recital, Dinu Lipatti, Besancon 1950„, în regia lui Philippe Roger.
Proiecţiile vor fi urmate, în fiecare seară a Festivalului, de la ora 20.00, de „Recitaluri Extraordinare Lipatti”.
Cui îi aparține conceptul festivalului
Festivalul se va încheia cu o nouă premieră mondială – recitalul extraordinar „Integrala Liedurilor pentru voce înaltă” compuse de Dinu Lipatti, susţinut de soprana Elena Moşuc. Ea devine primul artist liric din lume care va interpreta toate cele 9 lieduri create de marele muzician român în varianta pentru voce înaltă. Marea soprană va fi acompaniată de pianista şi profesoara Verona Maier, iar recitalul va fi urmat de o sesiune de autografe.
Precedenta ediţie a Festivalului „I love Lipatti” s-a desfăşurat, online, între 19-21 martie 2021. Şi în 2020, Festivalul „I love Lipatti” a putut fi urmărit pe reţelele de socializare (Facebook, YouTube şi Instagram) administrate de Casa Artelor „Dinu Lipatti”, între 19-23 martie. A III-a ediţie a Festivalului „I love Lipatti”, programată între 19 şi 23 martie 2019, a fost găzduită de Casa Artelor „Dinu Lipatti” din Bucureşti. Debutul celei de-a doua ediţii, desfăşurată între 19 şi 25 martie 2018, a coincis cu inaugurarea Centrului cultural „Dinu Lipatti”, cu sediul în casa unde artistul a trăit şi a creat, pe bulevardul Lascăr Catargiu nr. 12. Prima ediţie a Festivalului „I love Lipatti” s-a desfăşurat în perioada 19-22 martie 2017, la Centrul Cultural Casa Artelor. Au avut loc lansări de carte, expoziţii, conferinţe, proiecţii de film şi recitaluri. În premieră, a putut fi ascultată Integrala lucrărilor pentru pian solo compuse de Dinu Lipatti, în interpretarea pianiştilor Viniciu Moroianu şi Horia Maxim, integrală completată cu piese din repertoriul pianistului Dinu Lipatti.
Conceptul Festivalului „I love Lipatti” aparţine pianistei şi regizoarei Alice Barb, directorul Festivalului şi directorul fondator al Casei Artelor Dinu Lipatti.
Cine a fost Dinu Lipatti
Dinu Lipatti, compozitor şi pianist de reputaţie mondială, s-a născut la 19 martie 1917. A studiat la Conservatorul din Bucureşti şi a frecventat cursurile de la „Ecole normale de musique” din Paris. A desfăşurat o bogată activitate componistică şi concertistică atât în ţară, cât şi peste hotare (Franţa, Belgia, Italia, Anglia, Suedia, Elveţia, Olanda, Austria, etc.). În 1944, a fost numit profesor de pian la clasele superioare şi de virtuozitate ale Conservatorului din Geneva.
Ca muzicolog, s-a distins prin numeroasele cronici muzicale, articole, eseuri publicate în „Libertatea”. A fost membru al Asociaţiei internaţionale a criticilor din Paris. Pianist virtuoz, compozitor inspirat, muzician complex, a fost distins cu Menţiunea I (1932), Premiul II (1933) şi Premiul I (1934) de compoziţie „George Enescu”, cu Premiul II la Concursul internaţional de pian de la Viena (1933) şi cu Medalia de argint a Republicii Franceze pentru compoziţie (1937).
A compus muzică simfonică – „Şătrarii” (1934), „Concertino în stil clasic pentru pian şi orchestră de coarde” (1936), „Trei dansuri româneşti pentru pian şi orchestră” (1945), muzică de cameră – „Sonată pentru pian” (1932), „Trei nocturne pentru pian” (1939), „Fantezie pentru pian” (1940), „Trei dansuri româneşti pentru două piane” (1943), muzică vocală – „Cinci cântece pentru voce şi pian” (1941), „Patru melodii pentru voce şi pian” (1945). Ultimii ani de viaţă i-a petrecut în Elveţia. A murit la Geneva, la 2 decembrie 1950. A fost ales membru post-mortem al Academiei Române (1997).
Monumentul istoric Casa Lipatti se află la adresa Bulevardul Lascăr Catargiu nr. 12. Este reşedinţa în care a trăit (1927-1943) marele pianist şi compozitor Dinu Lipatti. Ridicată în anul 1902, a fost concepută după planurile arhitectului Petre Antonescu. În 2017, la împlinirea a 100 de ani de la naşterea muzicianului, Casa Lipatti a fost închiriată de Primăria Municipiului Bucureşti, devenind sediul celui mai nou Centru Cultural al municipiului Bucureşti – „Casa Artelor Dinu Lipatti”, potrivit casaartelordinulipatti.ro.