Începe Noaptea Albă a Galeriilor. Poate fi vizionată exclusiv online
Ediţia Noaptea Albă a Galeriilor – NAG#15 Bucureşti poate fi vizionată exclusiv online, în 13 noiembrie 2021, de la ora 13.00, pe site-ul www.noapteagaleriilor.ro şi pe pagina de Facebook a evenimentului.
Publicul va găsi, în premieră, o variantă online cu caracter documentar a Nopţii Albe a Galeriilor, un rezumat al expoziţiilor care ar fi participat în mod normal la ediţia offline a NAG#15, care s-a desfăşurat anul acesta doar în oraşele care au putut organiza evenimente publice în contextul pandemiei. Evenimentul online NAG#15 Bucureşti a documentat video aceste spaţii, iar începând cu data de 13 noiembrie, ora 13.00, doritorii pot viziona acest periplu cultural documentar prin 48 de spaţii din scena bucureşteană de artă contemporană, menţionează site-ul https://arcub.ro/.
Pentru programul actualizat al galeriilor şi spaţiilor prezentate în această ediţie documentară pot fi accesate link-urile menţionate în pagina fiecărui proiect pe site-ul noapteagaleriilor.ro.
Tradiţionalele proiecte speciale NAG sunt nelipsite din această ediţie. Proiectul OUTSIDE HISTORIES#3 continuă seria de intervenţii realizate de artişti invitaţi să contribuie în palimpsestul imaginar al istoriilor suprapuse de pe zidurile grădinii Rezidenţei BRD Scena9. În acest an, invitat excepţional este Alexandru Rădvan, unul dintre cei mai remarcabili artişti români din generaţia 2000. Al doilea invitat este Robert Obert, un artist care în acest an şi-a lăsat semnătura pe o mulţime de murale şi intervenţii, în spaţiul urban bucureştean şi nu numai.
Al doilea proiect special, CADAVRE EXQUIS / NAG RETROSPECT, a lansat o invitaţie tuturor artiştilor care în ultimii 14 ani au contribuit la imaginea cameleonică a fiecărei ediţii a Nopţii Albe a Galeriilor de a se preta experimentului suprarealist, iar contribuţiile lor să genereze un vizual accidental.
Între aceştia se numără: Ciprian Dicu – NAG#1/NAG#2, Ogilvy creative team (coordonaţi de Dani Macarie) – NAG#3, Aitch Heliana & Saddo Raul, The Oilers Crew, Milos Jovanovic – NAG#4, Sorina Vazelina – NAG#5, Iulia Grooves, Andy Sinboy – NAG#6, Veronica Solomon – NAG#7, Mircea Pop – NAG#8, Marwan – NAG#9, Răzvan Cornici – NAG#10, NAG#11, NAG#12, NAG#13, Saşa Lazăr – NAG#14 împreună cu restul echipei creative a NAG şi a colaboratorilor: Cătălin Matei/Sillyconductor – creaţie spot audio NAG#7, NAG#8, NAG#9, NAG#10, NAG#11, NAG#12, NAG#13, NAG#15, Adrian Agheniţei – spot video NAG#10, Şerban Jipa – NAG creative crew-design web noapteagaleriilor.ro 2010-2021, animaţie spot NAG#11, NAG#12, NAG#13, NAG#14, Alexandra Blidaru – NAG creative crew, grafică & DTP.
Ansamblul acestor elemente va fi expus în spaţiul A5 Studio Space până la finalul lunii noiembrie, în cadrul programului ART on DISPLAY, un concept iniţiat în 2014 de către Asociaţia Ephemair, care prezintă intervenţii de artă contemporană în spaţiile vitrină din diferite spaţii pietonale.
Al treilea proiect special produs pentru această ediţie aniversară a NAG este dedicat kinema ikon – celui mai longeviv grup de artă experimentală din România – şi va putea fi văzut în Bucureşti, începând cu 26 noiembrie 2021.
Expoziţia kimara, produsă de Asociaţia Ephemair şi co-finanţată de Fundaţia9, a fost singurul proiect special NAG care a fost prezentat în format offline în cadrul evenimentului NAG Naţional, în oraşul Arad, în weekendul 15-16-17 octombrie. Kimara este o metainstalaţie interactivă colectivă a artiştilor gH, Bogdanator, Alex Halka şi reVoltaire, care a fost expusă în perioada 15 octombrie – 1 noiembrie 2021 la Muzeul de Artă Arad, în cadrul MAFA8 – Media Art Festival Arad şi care va fi itinerată între 26 noiembrie 2021 şi 23 ianuarie 2022, la Rezidenţa BRD Scena9 din Bucureşti.
Noaptea Albă a Galeriilor este un eveniment iniţiat din 2007 la Bucureşti de către Asociaţia Ephemair şi, din 2016, în parteneriat cu organizaţii locale în alte oraşe din România. Proiectul este co-finanţat de Primăria Capitalei prin ARCUB în cadrul Programului Bucureşti – Oraş deschis 2021, mai notează site-ul https://arcub.ro.