Începe primul festival major de film de la declanşarea pandemiei
Veneţia găzduieşte primul festival major de film de la declanşarea pandemiei cu noul coronavirus, iar organizatorii au trebuit să se adapteze la circumstanţe neobişnuite.
Evenimentul cinematografic ce se desfăşoară în lagună va fi mai puţin strălucitor în acest an pentru că prezenţa de la Hollywood este mult redusă, proiecţiile se vor face cu respectarea distanţării fizice pentru spectatori, iar măştile vor fi purtate în incinte.
Conform dpa, un purtător de cuvânt a declarat că obişnuitele petreceri organizate cu ocazia deschiderii şi respectiv închiderii festivalului au fost anulate, iar unii actori şi regizori îşi vor prezenta filmele de la distanţă, prin sisteme de videoconferinţă.
Actorii şi regizorii care participă fizic la festival nu vor intra în contact cu fanii amatori de autografe şi de fotografii, după ce organizatorii au ridicat practic un „zid”, care separă covorul roşu de strada principală.
Festivalul se desfăşoară în mod oficial în perioada 2 – 12 septembrie, însă practic începe de astăzi cu o proiecţie a documentarului „Molecole”, al regizorului italian Andrea Segre, despre Veneţia în perioada de izolare şi carantinare din cauza noului coronavirus.
Din programul oficial al festivalului fac parte 63 de filme, dintre care 18 se află în cursa pentru Leul de Aur, 21 vor fi prezentate în afara competiţiei şi 19 vor fi prezentate în cadrul secţiunii Orizzonti.
Unul dintre filmele candidate la Leul de Aur, „Nomadland”, de Chloe Zhao, este considerat deja un concurent important şi la Oscarurile de anul viitor.
Regizorul român Cristi Puiu, eliminat din juriu
Este deja cunoscut faptul regizorul român Cristi Puiu se afla printre membri juriului Festivalului Internațional de Film de la Veneția. Asta până pe 24 august când organizatorii au făcut un anunță pe cât de important pe atât de ambiguu: actorul american Matt Dillon se va alătura juriului internaţional al celei de-a 77-a ediții a Festivalului în locul lui Cristi Puiu.
Deși organizatorii i-au mulțumit lui Cristi Puiu pentru că a acceptat să facă parte din juriu, ei nu au au dezvăluit motivul pentru care acesta a fost înlocuit. Din nefericire, acest detaliu a lăsat loc multor zvonuri printre care cel care susține că decizia a fost luată în urma discursului „antimască” ținut la avanpremiera naţională a celui mai nou film al său, Malmkrog.