Începe programul Vară Verde în Parcul Natural Văcăreşti, cu tururi ornitologice ghidate, teatru pentru copii
Programul Vară Verde în Parcul Natural Văcăreşti, cu tururi ornitologice ghidate, teatru pentru copii, ateliere de creaţie şi ateliere de pictură pentru seniori începe din acest weekend şi va fi organizat la fiecare sfârşit de săptămână, în lunile iulie şi august.
”Începe programul Vară Verde în Parcul Natural Văcăreşti. Tururi ornitologice ghidate, teatru pentru copii, ateliere de creaţie, ateliere de pictură pentru seniori sunt câteva dintre activităţile incluse în proiect care se va desfăşura în toate week-endurile din iulie şi august”, anunţă primarul Capitalei Nicuşor Dan, conform g4media.ro.
El precizează că toate activităţile sunt gratuite.
Programul din acest sfârșăit de săptămână include: „În căutarea sunetelor de păsări”, spectacol de teatru cu păpuşi pentru copii – „Povestea unei vulpi şirete”, un atelier de pictură pentru seniori, care se va desfăşura sub îndrumarea unui profesor de pictură sau atelierul de educaţie ecologică prin teatru pentru copii.
Programul integral al evenimentului se regăseşte pe pagina de Facebook a Administraţiei Parcul Natural Văcăreşti.