Incident grav? Cristian Diaconescu, despre vandalizarea mașinilor diplomatice la protest
Președintele PMP, Cristian Diaconescu, consideră că vandalizarea unor mașini diplomatice în urma protestului simpatizanților AUR de la Parlament reprezintă un incident grav.
„Este o problemă foarte sensibilă, și trebuie cunoscută. Orice persoană și orice bun mobil și imobil care beneficiază de statut diplomatic este conform dreptului internațional, inviolabilă. Și parcarea unei mașini diplomatice neregulamentar, nu poate duce la ridicarea mașinii, nu poți aplica legii în condițiile în care se săvârșește o contravenție sau infracțiune. Ceea ce reprezintă proprietatea diplomatică trebuie protejată de stat”, a afirmat Cristian Diaconescu pe B1 TV.
„În momentul în care au apărut altercații la diverse ambasade ale României când se organizau alegeri, așa cum se organizau, în acel moment, reprezentanții statului gazdă luau măsuri și treceau la acțiuni destul de brutale. Ce răspuns au instituțiile statului? La aceste interacțiuni între protestatari și o instituție a statului au participat parlamentari. Nu am auzit ca parlamentarii să își atace propriile instituții, mi se pare absolut incredibil. Semnalul pe care îl dau este unul care rezonează la nivelul întregii țări. Numai chestia asta nu ne trebuia într-un astfel de context intern și internațional”, a mai precizat Cristian Diaconescu.
Confirmare de la ambasada SUA
Ambasada SUA a confirmat faptul că un autovehicul care îi aparține a fost avariat în timpul protestului de marți din București, se arată într-un comunicat al Ambasadei, care mai precizează că, la acest moment, nu sunt disponibile informații suplimentare.Inițial, ministrul de Interne, Lucian Bode, a negat că ar exista vreo mașină vandalizată de protestatari. ”Am înțeles că nici o mașină aparținând corpului diplomatic nu a fost vandalizată”, a spus Bode. Marți, mai mulți membri și susținători AUR au protestat la Parlament față de certificatul verde COVID. Câteva mașini au fost vandalizate.