Incident grav la metroul din București. Un călător a căzut pe șine
Un călător a căzut în calea de rulare, pe Magistrala M2, cu direcția Berceni. Metrorex transmite că ar putea fi vorba de o posibilă tentativă de suicid.
Pompierii au intervenit pentru extragerea unei persoane aflate sub o garnitura de metrou la statia Aviatorilor. Salvatorii intervin cu o autospeciala de stingere, una descarcerare și cu două SMURD, Detasamentul Special de Salvatori.
În timpul operațiunii contra contr-conometru, a fost oprita alimentarea cu energie electrică pentru accesul salvatorilor.
Informația a fost confirmată de Metrorex care precizează că ar putea fi vorba despre o posibilă tentativă de sinucidere.
„Metrorex informează că astăzi, 05.05.2023, în jurul orei 10.30, la stația de metrou Aviatorilor, un călător a căzut în calea de rulare, pe firul 1 (direcția Berceni), posibilă tentativă de suicid. Echipele SMURD intervin pentru a acorda primul ajutor. Personalul Metrorex reorganizează circulația pe un singur fir, astfel încât trenurile să circule în ambele direcții. Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă de cercetare pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul”, a anunțat Metrorex potrivit unui comunicat de presă.
UPDATE
Bărbatul, în vârsta de 44 de ani a fost sustras de pe șine. Din păcate, acesta a decedat.