Incident major pe Marea Neagră: O rachetă rusească a lovit o navă ucraineană cu cereale în zona economică exclusivă a României

Publicat: 12 sept. 2024, 21:03, de Autor: Corina Oprea, în ACTUALITATE , ? cititori
Incident major pe Marea Neagră: O rachetă rusească a lovit o navă ucraineană cu cereale în zona economică exclusivă a României
Incident major în Marea Neagră: O rachetă rusească a lovit o navă ucraineană cu cereale în zona economică exclusivă a României

Ucraina a lansat acuzații grave împotriva Rusiei, joi, susținând că aceasta a folosit bombardiere strategice pentru a lovi o navă civilă care transporta cereale în Marea Neagră, în zona economică exclusivă a României. Incidentul a fost descris de oficialii ucraineni drept un „atac nerușinat”.

Atac sinistru pe Marea Neagră

Purtătorul de cuvânt al marinei ucrainene, Dmitro Pletenciuc, a relatat că nava, aflată în drum din Ucraina către Egipt, a fost lovită de o rachetă rusească. Potrivit acestuia, nava transporta cereale din portul Cernomorsk, din regiunea Odesa, și se afla la bord cu un echipaj de 22 de persoane, care au scăpat nevătămate.

„În noaptea de 11 spre 12 septembrie a.c., comandantul unei nave civile, sub pavilion străin, aflată în afara apelor teritoriale ale țării noastre, dar în Zona Economică Exclusivă a României, la aproximativ 30 de mile marine (aproximativ 55 de km) de localitatea Sf. Gheorghe, fiind în marș de la Cernomorsk (Ucraina) către Istanbul (Turcia) a transmis un mesaj radio prin care informa că la bordul navei a avut loc o explozie.

Comandantul navei a solicitat schimbarea rutei de navigație către Constanța în vederea evaluării efectelor.

Nava maritimă de supraveghere MAI 0201, aflată în misiune de patrulare și supraveghere a zonei de responsabilitate, a fost trimisă în apropierea navei care a transmis mesajul, în coordonare directă cu Autoritatea Navală Română, în vederea acordării asistentei în caz de necesitate”, este comunicatul Gărzii de Coastă.

Informația a fost confirmată de Garda de Coastă din România, care a explicat că explozia nu a afectat capacitatea navei de a continua deplasarea, iar comandantul a cerut permisiunea de a schimba ruta pentru a se îndrepta spre Constanța, unde să fie evaluat impactul exploziei.

Nava, care naviga sub pavilionul statului Saint Kitts & Nevis, se afla la aproximativ 55 de kilometri de localitatea Sfântu Gheorghe din județul Tulcea, în afara apelor teritoriale românești, dar în zona economică exclusivă a României.

Compania britanică de securitate maritimă Ambrey a confirmat că nava a suferit avarii semnificative la babord, afectând cala de marfă și o macara, în urma loviturii rachetei rusești. În ciuda acestor daune, comandantul nu a solicitat asistență din partea navei de supraveghere românești trimisă în zonă pentru a acorda ajutor.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a reacționat imediat după incident, denunțând atacul. El a afirmat că nava civilă a fost lovită de racheta rusească la scurt timp după ce a părăsit apele teritoriale ale Ucrainei și a subliniat că, din fericire, nu s-au înregistrat victime.

Zelenski a insistat că lumea trebuie să reacționeze ferm în fața unui astfel de atac, subliniind că grâul și securitatea alimentară nu ar trebui să fie vreodată ținte pentru rachete.

„Atacul de astăzi din Marea Neagră este împotriva unei nave civile obișnuite imediat după ce a părăsit apele teritoriale ucrainene. Potrivit datelor preliminare, din fericire, nu au fost victime”, a spus șeful statului ucrainean.

Liderul ucrainean a reiterat importanța strategică a Ucrainei în asigurarea securității alimentare globale, subliniind că exporturile de cereale ucrainene către țările din Africa și Orientul Mijlociu sunt vitale. El a promis că guvernul său va face tot posibilul pentru a proteja porturile ucrainene și Marea Neagră, pentru a asigura continuitatea acestor livrări esențiale.