Incompatibil pentru ANI, bun pentru listele parlamentare PSD
Alin Virgil Chirilă, fost secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, ar putea fi pe listele social – democraților la alegerile parlamentare, deși a fost declarat incompatibil de ANI și a pierdut în prima instanță contestația.
„A exercitat simultan funcția publică de conducere de director executiv adjunct în cadrul Direcției Managementul Proiectelor, Dezvoltare Durabilă, Turism din cadrul Consiliului Județean Mehedinți și funcția de secretar de stat la MDRAPFE”, se arată în comunicatul de presă transmis la acea dată de ANI.
Chirilă a contestat decizia dar a pierdut, în prima instanță. Pe 27 iulie 2020, magistrații Curții de Apel Craiova respingeau contestația. Decizia nu e definitivă, ea putând fi atacată cu apel.
Marți seară, Consiliul Politic Naţional al PSD a validat candidații pentru algerile din 6 decembrie, în 19 filiale județene. Întrebat dacă pe lista județului Mehedinți se află și Alin Chirilă, așa cum s-a vehiculat în presă, prim – vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, a evitat un răspuns motivând că„nu reține numele”.
„Am să verific, nu am această informație, poate că mi-a scăpat, nici nu rețin numele. Am să verific și ieșim cu un răspuns”, s-a scuzat Grindeanu.