Incredibil: Prima femeie premier al Suediei, înlăturată după opt ore de la numire
Magdalena Andersson (lidera social-democraţilor suedezi) a fost aleasă, miercuri, premier în Parlament. După mai puțin de opt ore, aceasta a fost constrânsă să demisioneze, dat fiind că bugetul pe care l-a propus a fost respins, iar partenerii de coaliție (Partidul Ecologist), au decis să se retragă din guvern.
„Există o regulă constituţională potrivit căreia un guvern de coaliţie demisionează atunci când un partid îl părăseşte. Nu doresc să conduc un guvern a cărui legitimitate este pusă la îndoială”, s-a justitficat Magdalena Andersson într-o conferinţă de presă, spunând că speră că va fi realeasă printr-un vot ulterior, potrivit AFP.Este pentru prima dată când legislativul de la Stockholm a aprobat un buget negociat cu un partid de extremă dreapta.
Parlamentul a respins proiectul de buget
„I-am cerut preşedintelui parlamentului să mă elibereze de responsabilităţile de prim-ministru. Sunt pregătită să fiu premier într-un guvern monocolor social-democrat”, a spus Andersson. Ecologiștii au decis să iasă din coaliţie după ce parlamentul a respins proiectul de buget al guvernului în favoarea celui alternativ înaintat de trei partide de dreapta din opoziţie.