Incredibil: 25% dintre părinți consideră acceptabil consumul ocazional de alcool în cazul copiilor lor
Peste o treime dintre părinții de adolescenți declară că nu impun reguli copiilor lor privind consumul de alcool, iar pentru 57% dintre aceștia, consumul de alcool nu este cel mai mare risc pentru dezvoltarea normală a copiilor, potrivit rezultatelor unui studiu realizat la solicitarea asociației Spirits România.
Un sfert dintre părinții de adolescenți au apreciat ca fiind acceptabil consumul ocazional de alcool de către copiii lor, dar fără a face abuz. Și doar 37% dintre părinți au spus că le interzic complet adolescenților consumul de alcool.
Din păcate, majoritatea părinților ignoră avertizările medicilor potrivit cărora alcoolul are efecte negative majore asupra dezvoltării creierului adolescenților.
Același studiu mai arată că doar 18% dintre părinți declară că sunt conștienți că adolescenții lor minori consumă alcool, majoritatea precizând că au aflat acest lucru direct de la proprii copii (83.62%).
Un subiect tabu
Aceste date indică faptul că pentru mulți părinți subiectul consumului de alcool în cazul copiilor este un subiect tabu.
“Concluziile care se desprind din acest studiu arată că problema consumului de alcool la adolescenți este mai degrabă un subiect tabu pentru părinți, care ezită să ceară ajutor din partea școlii sau a specialiștilor, pentru a primi soluții eficiente și adaptate nivelului de gravitate. Consumul de alcool în rândul adolescenților nu este numai o problemă individuală sau de familie, ci este o chestiune socială și de sănătate publică, iar consecințele pot fi de lungă durată. În același timp, consumul de alcool în rândul minorilor poate avea drept cauză și lipsa de informare, prevenție și educație. De aceea, este necesară recunoașterea acestei probleme, asumarea și abordarea ei în cadrul unor campanii extinse și programe care să reunească elevii, părinții, profesorii și societatea civilă”, subliniază Violeta Carmen Tapai, psiholog specializat în probleme de educație.