INCREDIBIL. Barajul Vidraru s-a construit în cinci ani și jumătate, acordul de mediu pentru retehnologizare s-a obținut în 7 ani

Publicat: 19 feb. 2025, 14:24, de Ion Teleanu, în Dezvăluiri , ? cititori
INCREDIBIL. Barajul Vidraru s-a construit în cinci ani și jumătate, acordul de mediu pentru retehnologizare s-a obținut în 7 ani

Contractul pentru retehnologizarea Amenajării Hidroenergetice Vidraru a fost semnat în vara anului trecut, dar obținerea avizelor și acordurilor necesare emiterii autorizației de construire a durat mai mult decât construcția barajului.

Pe data de 1 iulie 2024, Hidroelectrica a anunțat că asocierea formată din Electromontaj (lider de asociere), Koncar – Engineering Co. Ltd. for Production and Services şi Butan Grup (subcontractant) a câştigat contractul pentru retehnologizarea Amenajării Hidroenergetice Vidraru, în valoare de 188,382 milioane de euro, fără TVA. Dar ceea ce s-a întâmplat cu obținerea avizelor și acordurilor necesare emiterii autorizației de construire este o poveste de Cartea Recordurilor. 

7 ani pentru obținerea acordului de mediu și avizul de gospodărire a apelor

Potrivit Notei de fundamentare transmise în data de 27.09.2022 către Adunarea Generală a Acționarilor de la Hidroelectrica, „obținerea avizelor și acordurilor necesare emiterii autorizației de construire a început în 2016” (chrome-extension://efaidnbmnnnibpcajpcglclefindmkaj/https://cdn.hidroelectrica.ro/cdn/aga/2022/14_12/2._nota_de_fundamentare_aprobare_aga_-_che_vidraru_actualizare_2022.pdf).

Tot în acest document apare surpriza. Pentru obținerea autorizației de construire era nevoie de acordul de mediu și de avizul de gospodărire a apelor. Și astfel s-a obținut Acordul de mediu nr.7/11.04.2022 și Avizul de gospodărire a apelor nr.7/31.03.2022.

Practic, obținerea acestor două documente pentru retehnologizarea Amenajării Hidroenergetice Vidraru a durat, atenție, aproape 7 ani, iar construirea Barajului Vidraru a durat cinci ani și jumătate, începând în anul 1960. Incredibil, dar adevărat! Adică, birocrație și numai birocrație! Dar oare retehnologizarea în cât timp se va realiza?

Construirea barajului Vidraru a durat cinci ani și jumătate

Construirea Barajului Vidraru a început în anul 1960 și lucrările au durat cinci ani și jumătate. Pentru această realizare au fost necesare 42 km de tunel subteran, au fost excavate 1.768.000 m3 de rocă, din care aproximativ 1 milion în subteran, s-au turnat 930.000 m3 de beton din care 400.000 m3 în subteran și, de asemenea, au fost instalate 6.300 de tone de echipament electromecanic. Suprafața totală a lacului este de 893 ha, lungimea, de 10,3 km, lățimea maximă, de 2,2 km, în zona Valea Lupului-Călugărița, și o circumferință de 28 km.

Adâncimea maximă a apei este de 155 m, lângă barajul curbat înalt de 166 m, cu o lungime la coronament de 307 metri. Volumul apei este de 465 milioane mc. Nivelul normal de retenție este de 830,00 de metri deasupra nivelului mării (mdM).

La data de finalizare a lucrărilor, adică în 1965, Barajul Vidraru s-a situat, măsurat la înălțime, pe locul 8 în Europa și pe locul al 20-lea în lume.