Incredibil: Bucătarul de la Penitenciarul Târgu Jiu, pus să păzească deținuții
Situația din Penitenciarul Târgu Jiu a devenit un exemplu elocvent al crizei de personal cu care se confruntă instituțiile penitenciare din România.
Din cauza lipsei acute de polițiști de penitenciar, bucătarul unității a fost nevoit să preia un rol neobișnuit: paza deținuților. Măsura a fost luată din necesitate, dar și ca urmare a refuzului agenților de a presta ore suplimentare, neplătite, ceea ce a generat tensiuni și nemulțumiri în rândul personalului, scrie Gazeta de Sud.
În ultimele săptămâni, situația s-a agravat, iar unii angajați au ajuns până la proteste. „Am ajuns să punem bucătarul în postul de pază. Ce știe el cu arma? Cum acționează în cazul unei revolte? El pune mâna pe o armă o dată la 10 ani sau niciodată, pentru că are domeniul lui de activitate”, a declarat Florin Schiopu, liderul de sindicat al angajaților din penitenciare. Acesta a explicat că în unele zile, schimbul care trebuia să preia serviciul de pază a refuzat să mai intre din cauza oboselii și a condițiilor de muncă dificile.
În paralel, un alt factor care a contribuit la criza actuală este scăderea salariilor agenților de penitenciare, ca urmare a măsurilor de austeritate impuse recent. Reducerea veniturilor a dus la o nemulțumire profundă în rândul personalului, iar o parte dintre aceștia ia în calcul chiar demisia. „Salariile sunt reduse și mai mult. Cei din administrație au asigurat activitatea de supraveghere, dar nu știu cât se va mai putea merge în halul acesta?”, a adăugat Schiopu.
În acest context, Penitenciarul Târgu Jiu se află într-o situație paradoxală: în ciuda faptului că va beneficia în acest an de o extindere a capacității, cu încă 200 de locuri de detenție, personalul necesar pentru a asigura securitatea și supravegherea acestora nu este disponibil. Construcțiile pentru noile locuri de detenție sunt programate să fie finalizate până la sfârșitul verii, dar cu toate acestea, autoritățile nu reușesc să găsească soluții pentru completarea echipelor de muncă.
„La nivel național avem doar 13.400 de angajați în loc de 20.000, iar în prezent avem aprobate doar 16.000 de angajări, dar cu ce ne ajută dacă acestea sunt oprite? În plus, tinerii nu mai sunt interesați să se angajeze în acest sistem”, a explicat Florin Șchiopu, președintele Federației Sindicatelor din Sistemul Penitenciar. El a subliniat și dificultatea extremă a muncii în penitenciare, care necesită un control constant și o gestionare a situațiilor delicate, întrucât orice greșeală poate avea consecințe grave.