Incredibil! Bulgarii au ajuns să cumpere castraveți de la români
Dacă până de curând, românii mergeau să-și facă cumpărăturile la bulgari, acum roata s-a inversat și vecinii de peste Dunăre vin ei la noi pentru aprovizionare.
Cum prețurile sunt mai mici la noi, pe lângă lactate, zahăr sau ouă, de exemplu, bulgarii au ajuns să cumpere chiar și legume, roșii și castraveți, care altădată erau mândria lor.
Cel mai des pot fi văzuți la sfârșit de săptămână în piețele din Giurgiu, dar și în supermarketuri, unde prețurile sunt mai mici decât la Ruse și oricum ies mai bine, deși trebuie plătită taxa de pod.
Preț legume Ruse, Bulgaria
La Ruse, de exemplu, un kg de roșii costă 5,80 leva, adică 15 lei, ardeii – 4,50 leva (peste 11 lei), varza – 1,5 leva (circa 4 lei), potrivit Digi24. Un carton de 10 ouă ajunge la 5 leva (12,5 lei), la fel și un litru de ulei.
La noi, roșiile costă 8 lei/kg, ardeiul – 6,5 lei/kg, iar varza este la jumătate de preț față de Ruse.
În Bulgaria, inflația a fost de 15,6% în septembrie, față de 13,4% în România.