INCREDIBIL. Casa de comerț Unirea are doar doi angajați, dar trei administratori și un director
Fostul ministru PSD al Agriculturii, Petre Daea, a înființat în 2018, cu mare tam tam, Casa Română de Comerț Agroalimentar – UNIREA SA, dar, ulterior, liberalul Adrian Oros a stopat acest proiect, iar azi este într-o situație incredibilă.
Actualul ministru PSD al Agriculturii, fostul polițist Adrian Chesnoiu, omul susținut și impus de baronul Paul Stănescu, a anunțat că vrea să revigoreze proiectul lui Daea – Casa Română de Comerț Agroalimentar – UNIREA SA.
Această casă de comerț este o companie națională, înființată în baza Hotărârii de Guvern nr.933/2018, cu scopul de a realiza un mecanism comercial funcțional care să conducă la valorificarea superioară a resurselor și producției agricole naționale putând desfășura complementar și activități conexe în vederea îndeplinirii obiectului principal de activitate.
Ca atare, acesta a numit în martie 2022 deja trei membri în Consiliul de Administrației și mai sunt două posturi vacante. Mai mult, unul dintre cei trei, Radu Antohe, este președintele bordului administrativ de la Unirea.
Ceilalți doi membrii sunt economistul Mircea Coșea și un fost polițist Cristian Simion, care este consilierul președintelului de la Agenţia pentru Finanțarea Investițiilor Rurale ( AFIR), Dorin Dumitru Opreanu, tot fost polițist.
Numai că, ministrul Adrian Chesnoiu a numit acești trei administratori, remunerați lunar cu vreo 5.000 de lei, dar în Casa Română de Comerț Agroalimentar – UNIREA SA mai sunt doar doi angajați, dintre care unul este director general delegat, Eliza Constantinescu, și încă o persoană pe post de administrator. Așadar, trei administratori și un director la doi angajați. Incredibil, dar adevărat!