INCREDIBIL. Directoarea Anișoara Cornilă a dat în judecată Ministerul Transporturilor și tot ea reprezintă ministerul în instanță
De aproape zece ani, o fostă gestionară a unui dutty free din Vama Giurgiu taie și spânzură în Ministerul Transporturilor, iar de vreo doi ani a dat în judecată ministerul pentru drepturi salariale și tot ea apără în instanță interesele acestei instituții.
Joc dublu în instanță: Eu centrez și tot eu dau cu capul
Pe timpul Alianței USL, Anișoara Cornilă, o fostă gestionară a unui dutty free din Vama Giurgiu, aterizează la șefia Direcției Juridice din Ministerul Transporturilor. Între timp, USL se destramă, miniștrii vin, miniștrii pleacă, iar „Mămițica” Cornilă îi aburește pe demnitari cu relațiile ei ba pe la DNA, ba la DIICOT ca să-și mențină postul dar, în același timp, își croșetează o mulțime de aranjamente în special la numirile în consiliile de administrație.
Însă, în 2019, ea este zburată din funcția de director al Direcției Juridice după ce exasperase conducerile ministerului și companiilor cu deciziile aberante, dar mai ales prin întârzierile uriașe la avizarea documentelor.
Numai că Anișoara Cornilă nu acceptă demiterea din funcția de director și retrogradarea în funcția de șef serviciu și dă ministerul în judecată. Deschide o acțiune în nume propriu împotriva Ministerului Transporturilor (Dosar nr. 13981/3/2019), dar și o alta împreună cu Sindicatul Național Sed Lex (Dosar nr.15248/3/2020) pentru repunere pe funcție și acordarea drepturilor salariale aferente de la demitere până la repunere pe funcție.
În primă instanță, „Mămițica” Cornilă obține o hotărâre de repunere în funcție, dar care nu este definitivă, însă, un anume funcționar din Ministerul Transporturilor, profitând de schimbare miniștrilor, o repune în funcția de director al Direcției Reprezentare Instanțe.
În prima fază, Curtea de Apel București „suspendă judecata cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 23935/3/2018, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, şi a dosarului nr. 38385/3/2017 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti. Cu recurs pe durata suspendării”,
Dar, ulterior, pe 23.04.2021, Curtea de Apel „constată perimată cererea” Anișoarei Cornilă fapt pentru care „Admite excepţia perimării acţiunii, invocate din oficiu. Constată perimată de drept cererea. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare”.
Numai că, Anișoara Cornilă strămută procesul la Tribunalul Giurgiu. Însă, ceea ce se știe mai puțin este dublul rol jucat de Anișoara Cornilă prin faptul că ea a dat judecată Ministerul Transporturilor și tot ea apără în instanțe ministerul pe care l-a dat în judecată, în calitate de director al Direcției Reprezentare Instanțe.
Adică, „Mămițica” Cornilă dă în judecată Ministerul Transporturilor și tot ea apără ministerul în procesul cu ea. Incredibil, dar adevărat!
„Mămițica” Cornilă generoasă cu ginerele, dar pe banii Tarom
Anișoara Cornilă este o fostă gestionară a unui dutty free din Vama Giurgiu care ani de zile s-a preocupat în Ministerul Transporturilor să acapareze sinecuri bine remunerate în bordul de conducere al companiilor, autorităților și regiilor aflate sub tutela acestui minister.
În 2009, mai exact pe 14 august, Anișoara Cornilă (fosta Spoeală) și-a dat doctoratul la Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza. Teza: „Răspunderea penală în dreptul muncii” avându-l ca coordonator pe profesorul Alexandru Țiclea.
Acesta a fost profesor la Academia de poliției A.I. Cuza, și ulterior a ajuns rector al Universității Ecologice, iar din aceste posturi a coordonat doctoratele pentru mai mulți polițiști și procurori.
Însă, ceea ce se știe mai puțin este faptul că fiul lui Alexandru Țiclea, Tiberiu Țiclea, este căsătorit cu fiica Anișoarei Cornilă, pe care „Mămițica” Cornilă l-a propulsat ilegal în Consiliul de Administrație de la Tarom.