INCREDIBIL. DNA cercetează de 7 ani afacerea spațiilor comerciale de la metrou, dar nu se știe, de doi ani, cine încasează taxele de închiriere
De peste 7 ani, DNA mimează cercetările privind aranjamentul prin care firma sindicaliștilor de la metrou – Sindomet Servcom SRL, a ajuns să dețină monopolul închirierii a celor circa 5.000 mp de spații comerciale din stațiile de metrou, deși de peste doi ani a expirat chiar și contractul de asociere dintre SC Metrorex SA și sereleul sindicaliștilor.
Povestea celor 7 ani de mimat și cercetat
Povestea acestor spații a început în 1994, când printr-un aranjament politic s-a ajuns ca firma deținută de Uniunea Sindicatelor Libere din Metrou (USLM) al cărui etern lider este fostul parlamentar PSD Ion Rădoi- Sindomet Servcom SRL, să dețină monopolul închirierii spațiilor comerciale din stațiile de metrou.
Astfel, circa 5.000 mp de spații comerciale din stațiile de metrou sunt închiriate de firma sindicaliștilor de la Metrorex către diverși agenții economici cu sume destul de consistente. În plus, din 2007, pentru exploatarea spațiilor pentru publicitate, Metrorex s-a asociat în participațiune cu Sindomet Servcom dar și cu alte două firme-Euromedia Group şi Spectacular OOH Printing. Însă, Corpul de control al primului ministru și Curtea de Conturi a României au precizat că aceste asocieri sunt ilegale și păguboase pentru Metrorex, fapt pentru care în 2013 și respectiv 2015 au sesizat DNA. Dar, până în prezent procurorii DNA n-au ajuns la niciun rezultat, deși au trecut, atenție, șapte ani de la sesizarea Corpului de control și mai bine de cinci ani de zile de la cea a Curții de Conturi a României.
Între timp, firma controlată de sindicatul lui Ion Rădoi înregistrează profit an de an, iar Guvernul României, prin Ministerul Transporturilor, subvenționează călătoria cu metroul. Totodată, sereleul sindicaliștilor și-a schimbat obiectul de activitate trecând de la închiriere de spații comerciale la „hoteluri și alte facilități de cazare similare”.
Doi directori,aceeași întrebare, răspunsuri diferite: Aldea spune ceva, Mocanu susține altceva
Fostul directorul general al Metrorex de pe vremea tehnocraților, Marin Aldea, ajuns acum director Resurse Umane, Strategie, preciza referitor la asocierea cu firma sindicaliștilor: „Contractul de asociere în participațiune nr. 94/2003 încheiat între SC Metrorex SA și Sindomet Servcom SRL nu prevede o „dată limită” pentru preluarea de către Metrorex a spațiilor comerciale administrate de Sindomet Servcom SRL. Această preluare este prevăzută doar în cazul lichidării asocierii. În acest context, vă informăm că durata contractului este până la data de 26.09.2017″.
În schimb, actualul director general al Metrorex, Gabriel Mocanu, cel care a mai fost pe acest post între mai 2007-decembrie 2008, adică Ludovic Orban era ministrul Transporturilor, a precizat pentru PUTEREA că „Contractul de participațiune a încetat la data de 26.09.2018″. Practic, Mocanu susține că acel contract de asociere mai sus menționat a expirat un an mai târziu decât a precizat Aldea.
De asemenea, Gabriel Mocanu a precizat pentru PUTEREA că „Contractul de asociere în participațiune dintre Metrorex și Sindomet Servcom S.R.L. a fost încheiat la data de 26.11.2003. Acest contract a avut ca obiect exploatarea și administrarea în comun a suprafețelor din stațiile de metrou în vederea organizării de activități comerciale”, iar „Contractul de asociere în participațiune a fost prelungit de două ori”.
Asocierea a încetat, dar profitul sindicaliștilor a explodat
Practic, din data de 26 septembrie 2018, acest contract de asociere a încetat, dar cu toate acestea, comercianții dețin în continuare spațiile comerciale din stațiile de metrou și continuă să plătească chirie la firma sindicaliștilor păstoriți de Ioan Rădoi. Ca atare, reiese că sereleul sindicaliștilor încasează în continuare chirii dar nu mai există niciun contract în vigoare cu Metrorex. Astfel, toate încasările din chirii se duc în conturile firmei controlate de sindicaliști și nu mai ajunge niciun leu la Metrorex. De altfel acest aspect reiese și din datele de la Ministerul Finanțelor.
În 2018, când încă contractul de asociere era încă în vigoare, SC Sindomet Servcom S.R.L. a declarat o cifră de afaceri de 7.381.287 de lei și un profit de 1.055.300 de lei. Anul trecut, când Gabriel Mocanu susține că acel contract de asociere în participațiune a încetat, firma sindicaliștilor a raportat o cifră de afaceri apropiată cu cea din 2018, adică de 7.981.344 de lei, dar, un profit de aproape șase ori mai mare decât în 2018- 6.197.044 de lei. Practic, în 2019, când nu mai era contractul cu Metrorex, firma sindicaliștilor a avut un profit mai mare decât în 2018, cu 5.141.644 de lei, adică de peste un milion de euro.
Omisiunea suspectă și confirmări fără finalitate
În ceea ce privește raportul de control realizat în anul 2013 de către Corpul de Control al Primului Ministru la Sindomet Servcom SRL, fostul director general Marin Aldea susținea în 2016 că „SC Metrorex SA nu deține documente ale controlului efectuat la firma menționată”, deși în Raportul Curtii de Conturi a României din 2015 se precizează, negru pe alb, că „raportul de control nr.628/13.09.2013 a fost transmis și la Metrorex”.
Și un alt fost director al Metrorex, Aurel Radu, știa și a luat cunoștință de acest raport de care Aldea nu își amintea. Mai mult, Curtea de Conturi a României preciza că „la nivelul Metrorex, se cunoaște doar că DNA a deschis dosarul nr.393/P/2013 – Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție – și a solicitat în luna octombrie 2013 date de stare civilă referitoare la o serie de persoane care au ocupat funcții de conducere în cadru Metrorex”.
Bazarul cu mirosuri culinare specifice din stațiile de metrou
PUTEREA va prezenta astăzi cele mai importante aspecte ale asocierii dintre Metrorex și firma sindicatelor de la metrou descoperite în 2015 de Curtea de Conturi a României. Ca urmare a raportului de control din 2015, Curtea de Conturi a României a cerut sesizarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în afacerea de asociere a Metrorex cu firma sindicatelor Sindomet Servcom pentru derularea activităţilor comerciale şi de publicitate în incinta metroului bucureştean.
Curtea remarcă faptul că de ani de zile, tunelurile şi staţiile de metrou oferă un spectacol cotidian de bazar, cu mirosuri culinare specifice, iar veniturile Metrorex de pe urma acestor activităţi înseamnă mai puţin de 0,02% din cheltuielile anuale pentru exploatare.
Curtea de Conturi: Ambele contracte prevăd că Sindomet conduce și administrează activitățile care fac obiectul asocierii
Încă din anul 1994, managementul Metrorex a considerat oportun să asocieze în participațiune Metrorex cu Sindomet Servcom SRL – firmă la care asociatul unic este Uniunea Sindicatelor Libere din Metrou, condusă de Ion Rădoi, structură de tip federație formată în jurul Sindicatului Liber Metrou „Unitatea” al salariaților Metrorex – în vederea exploatării și administrării în comun a unor suprafețe din stațiile de metrou și din căile de acces, în scopul obținerii de profit, se spune în Sinteza raportului de audit „Performanța activității specifice desfășurate de către Metrorex în perioada 2010 – 2015″.
Astfel, pentru derularea activităților comerciale, au fost încheiate și derulate 4 contracte de asociere în participațiune între Metrorex și operatorul economic respectiv (nr.58/1994/1996/2002 și nr.94/2003) iar pentru activitatea de publicitate a fost încheiat contractul nr.75/2007. În ceea ce privește exploatarea spațiilor pentru publicitate, Metrorex s-a asociat în participațiune atât cu Sindomet cât și cu alți operatori economici, precum Euromedia Group şi Spectacular OOH Printing.
Pentru perioada auditată 2010-2015, asocierile în participațiune cu Sindomet s-au derulat în baza contractelor nr.94/2003 (pentru activități comerciale), respectiv nr.75/2007 (pentru publicitate), încheiate pentru următoarele perioade: 5 ani (2008) cu prelungire făcută în anul 2007 pentru încă 10 ani (2017), respectiv 12 ani (2019). Ambele contracte prevăd că Sindomet conduce și administrează activitățile care fac obiectul asocierii, încheie și urmărește derularea contractelor de închiriere, respectiv de publicitate, ține evidența contabilă, virează partea din veniturile obținute care i se cuvine Metrorex.
„Metrorex nu are niciun control asupra stabilirii clauzelor din contractele de închiriere”
Partajarea veniturilor și a cheltuielilor în cazul celor 2 contracte a fost următoarea, conform raportului:
– contract nr. 94/2003: Metrorex – 25% din venituri și din cheltuieli; Sindomet – 75% din venituri și din cheltuieli
– contract nr. 75/2007: în prezent Metrorex – 53% din venituri, cu un minim garantat de 50 de mii euro/an; Sindomet – 47% din venituri.
Analizând conținutul contractului pentru activități comerciale, clauzele contractuale și derularea lor, precum și situația existentă pe teren în stațiile de metrou și în căile de acces, auditul are serioase rețineri nu numai asupra necesității acestei asocieri, dar și asupra performanței sale din punctul de vedere al Metrorex, din următoarele considerente:
– asocierea a fost realizată în absența unei analize comparate, serios și real fundamentate, din care să reiasă necesitatea acesteia – în condițiile în care Metrorex deținea spațiile respective, deținea „vadul comercial”, avea resurse și personal și avea și obiective pentru realizarea și sporirea veniturilor proprii.
– nu poate fi justificată asocierea cu un operator economic fără background în domeniu, fără experiență consolidată, fără personal de specialitate și cu experiență, fără poziționare vizibilă pe piață și, în plus, cu administrator sindicatul – decât dacă s-a dorit consolidarea unei relații atipice cu acesta, relație în care Metrorex să accepte diminuarea prerogativelor sale în administrarea patrimoniului public al statului primit în concesiune și în realizarea și majorarea veniturilor proprii în favoarea sindicatului care, din veniturile astfel obținute, să aibă posibilitatea de a-și finanța propriile acțiuni, inclusiv cele în beneficiul direct al membrilor de sindicat.
– conform clauzelor contractuale, Metrorex nu are posibilități și pârghii, sau le are limitate, în a monitoriza și interveni efectiv asupra țintelor, obiectivelor și metodelor de lucru stabilite de către asociat, asupra „politicii” și criteriilor privind închirierea spațiilor, asupra monitorizării derulării efective a activităților comerciale și, nu în ultimul rând, asupra efectelor acestor activități.
– de asemenea, Metrorex nu are nici un control asupra stabilirii clauzelor din contractele de închiriere, asupra negocierii și stabilirii chiriei și a altor obligații ale chiriașilor și nici nu poate monitoriza și interveni asupra comportamentului chiriașilor și pentru eliminarea și sancționarea deficiențelor care apar pe parcursul derulării contractelor.
Unele dintre consecințele acestei stări de lucruri pot umbri aspirațiile îndreptățite ale Metrorex, ale Bucureștiului și ale locuitorilor săi către modernitate și europenism, ca urmare a „spectacolului” cotidian de bazar, cu aspect și mirosuri culinare specifice, care poate fi întâlnit în unele stații importante și/ sau căi de acces.
Sumele încasate de către Metrorex din asociere (25% din diferența între venituri și cheltuielile de exploatare și de amenajare spații anuale – conform contractului) sunt de cca 617 – 863 mii lei pe an (137 – 192 mii de euro), ceea ce înseamnă mai puțin de 0,02% din cheltuielile anuale pentru exploatare și, chiar extrapolând pentru cazul în care Metrorex nu ar fi în asociere și ar încasa toate veniturile, tot apare întrebarea dacă este nevoie ca în spațiile Metrorex să se desfășoare activități comerciale în această manieră și dacă opțiunea pentru derularea activităților comerciale, în forma actuală, poate fi considerată ca fiind cu adevărat benefică atât publicului călător cât și Metrorex.
„La nivelul Metrorex, se cunoaște doar că DNA a deschis dosarul nr. 393/P/2013″
În anul 2013, în urma unui control efectuat de către Corpul de control al primului-ministru, au fost identificate deficiențe majore privind asocierea în participațiune dintre Metrorex și Sindomet (încheierea, conținutul și derularea contractelor de asociere în participațiune pentru derularea activităților comerciale), care au fost cuprinse în raportul de control nr.628/13.09.2013.
Raportul, transmis și la Metrorex, cuprinde și o serie de deficiențe care, în opinia controlului, pot întruni elementele constitutive ale unor infracțiuni prevăzute de Codul Penal pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, fapt pentru care se propune sesizarea Direcției Naționale Anticorupție, se arată în raportul amintit.
În prezent, la nivelul Metrorex, se cunoaște doar că DNA a deschis dosarul nr.393/P/2013 – Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție – și a solicitat în luna octombrie 2013 date de stare civilă referitoare la o serie de persoane care au ocupat funcții de conducere în cadru Metrorex.
Concluzia generală este că asocierea în participațiune cu Sindomet, pentru activități comerciale, a continuat aproape 21 de ani (din anul 1994 când a fost încheiat primul contract), în condiții relativ puțin schimbate indiferent de contractele în vigoare și fără ca disfuncționalitățile de fond (de felul celor constatate și de Corpul de control al primului-ministru) să fie identificate de către structurile interne specializate – compartimentul comercial, controlul financiar preventiv, controlul financiar de gestiune, auditul intern, sistemul de management al calității ș.a. – și eliminate de către managementul Metrorex la sesizarea acestora.
Curtea de Conturi a României: „Asocierile în participațiune cu firme ale sindicatului generează o relație improprie”
Echipa de audit mai reține și faptul că asocierile în participațiune cu firme ale sindicatului din entitatea respectivă generează, în principiu, o relație improprie între conducătorul entității și sindicat precum și o poziționare discutabilă a personalului, pe de o parte din punctul de vedere al sarcinilor și obligațiilor acestora, ca angajați, și pe de altă parte din punctul de vedere al intereselor lor ca membrii ai sindicatului, astfel:
– conducătorul entității, ca angajator și reprezentat al intereselor patronatului, se asociază cu sindicatul, prin firma acestuia, pentru obținerea de profit, în condițiile în care obiectivele principale și menirea sindicatului sunt să apere drepturile și să promoveze interesele profesionale, economice și sociale ale angajaților în relația cu angajatorul – interese de multe ori aflate în contradicție cu ale acestuia.
– personalul entității din compartimentele implicate în derularea contractelor are, din postura de salariați, sarcini de serviciu privind evaluarea oportunității încheierii și prelungirii contractelor, monitorizarea financiară și pe teren a derulării, verificarea corectitudinii veniturilor cuvenite, aplicarea penalităților și/sau daunelor ș.a., iar din postura de membrii de sindicat are interesul realizării și majorării veniturilor cuvenite firmei sindicatului de care beneficiază direct sau indirect.
Prin comparație, o relație de asociere în participațiune dintre Metrorex și firma în care un salariat ar avea interese directe, mai ales salariații din compartimentele cu atribuții în monitorizarea asocierii și respectarea legalității, ar genera reale și întemeiate suspiciuni de conflict de interese, se spune în raportul de audit al Curţii de Conturi.