INCREDIBIL. Peste 90 de tabere școlare sunt lăsate de izbeliște
Jaful care a pus stăpânire pe patrimoniul tineretului și sportului a atins dimensiuni greu de imaginat, iar cel mai elocvent exemplu este cel al taberelor școlare lăsate de izbeliște de ani de zile.
Taberele de stat sunt …în aer de vreo doi ani
O interpelare parlamentară a deputatei Luminița Barcari a scos în evidență dezastrul în care se află taberele de stat. La ora actuală, în patrimoniul statului, mai exact la fostul minister al Tineretului și Sportului, se află 156 de tabere de stat denumite centre de agrement sau baze turistice.
Dintre acestea, doar 61 sunt în stare de funcționare și un centru de agrement este parțial funcțional, iar 94 sunt nefuncționale, adică circa 60% dintre aceste locații sunt lăsate de izbeliște. Mai grav este faptul că de aproape doi ani, aceste tabere sunt în …aer.
De ce?
Pentru că de la înființarea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse pentru Gabriela Firea în era Ciucă nu s-a reușit nici până azi trecerea acestui patrimoniu uriaș de la Ministerul Tineretului și Sportului la ministerul condus acum de „vedeta” PSD de la Brad, Natalia Intotero.
Oare de ce?