Incredibil: Primăria Capitalei caută spiritul Crăciunului!

Publicat: 19 oct. 2022, 15:00, de Roxana Roseti, în News , ? cititori
Incredibil: Primăria Capitalei caută spiritul Crăciunului!

Oricât ar suna de incredibil, chiar așa e: Primăria Capitalei caută spiritul Crăciunului și a transmis și un comunicat în acest sens. Nicușor Dan pare hotărât să îl găsească prin intermediul acestui anunț.   

Primăria Capitalei caută instituții/ firme care să decoreze gratuit, cu luminițe de Crăciun, mai multe străzi din centrul orașului. Astfel, doritorii sunt invitați să depună proiecte până pe 31 octombrie 2022.

”Prin această inițiativă se dorește implementarea unor soluții integrate, care să vină în completarea celor aproximativ 2.900 de decorațiuni LED asigurate de către Primăria Municipiului București.

Primăria Municipiului București acordă o atenție deosebită consumului de energie generat de acest proiect, avându-se în vedere exclusiv soluții cu tehnologie LED și cu un consum eficient. În acest fel, este estimat că energia electrică utilizată de iluminatul festiv pe întreg teritoriul Municipiului București reprezintă o creștere cu maxim 1%, față de nevoia din luna decembrie, pentru asigurarea iluminatului stradal – un serviciu de utilitate publică cu rol hotărâtor în asigurarea siguranței cetățenilor și a traficului”, a comunicat municipalitatea.

Incredibil: Primăria Capitalei caută spiritul Crăciunului!

Primăria Capitalei are încheiat, încă din mandatul Gabrielei Firea, un contract cu Compania Municipală Iluminat Public București S.R.L. (C.M.I.P.B.) pentru iluminatul stradal, inclusiv iluminatul festiv.

C.M.I.P.B va instala propriile echipamente pe o serie de artere din Municipiul București. Prin programul “Sărbători de iarnă, împreună, în București” – iluminat ornamental și festiv 2022/2023 – se dorește implementarea unor soluții integrate de iluminat festiv, care să vină în completarea celor aproximativ 2.900 de decorațiuni LED asigurate de către Primăria Municipiului București. Instituțiile publice și/sau private interesate sunt invitate să depună propuneri de Proiecte, iar pe bază de parteneriat, prin punerea la dispoziție cu titlu gratuit a echipamentelor și sistemelor de iluminat care să pună în evidență principalele artere rutiere și pietonale ale Municipiului București, să contribuie la crearea unei atmosfere specifice sărbătorilor de iarnă”, se arată în regulamentul proiectului.

Se caută soluțiile pentru spiritul Crăciunului

Partenerii selectați vor fi susținuți logistic în vederea implementării proiectelor propuse, atât de către Primăria Municipiului București, cât și de către Compania de Iluminat.

Care sunt bulevardele și piețele în care PMB vrea ca privații să pună luminițe? Bd. Magheru, Piața Universității, Piața Romană, Piața Victoriei, Calea Victoriei, bd. Aviatorilor, Piața Charles de Gaulle, Piața George Enescu, bd. Constantin Prezan, Centrul istoricbd. Brătianu, Piața Unirii.

În baza protocolului pe care partenerii selectați îl vor încheia cu Compania Municipală Iluminat Public, aceasta va da avizele tehnice necesare, va superviza instalarea, va executa probele de funcționare, conectare și deconectare de la sistemul de iluminat public pentru echipamentele și sistemele puse la dispoziție cu titlu gratuit de partenerii publici sau privați.

Cei care pun luminițele își vor putea face reclamă. ”Condiția ca elementele de brand să nu depășească o suprafață mai mare de 15% din suprafața proiectului”, se mai arată în regulament.