India: Avion prăbușit la aterizare
Un avion Air India cu 191 de pasageri la bord s-a rupt în două la aterizare, potrivit Times of India. Avionul efectua o cursă din Dubai. Un purtător de cuvânt al Air India a declarat că mai mulți pasageri au fost răniți în urma accidentului.
Potrivit CNN, pilotul și doi pasageri și-au pierdut viața. Ministrul Apărării din India s-a declarat, pe Twitter, profund îndurerat de pierderea de vieți în urma accidentului. Air India precizează într-o declarație de presă că este vorba de un avion Boeing 737 care efectua cursa Dubai-Calicut. La bordul aeronavei nu s-a semnalat un incendiu în momentul aterizării. La bord sunt, potrivit sursei citate, 174 de pasageri, 10 copii, 2 piloți și 5 persoane din echipajul de cabină. Operațiunile de salvare sunt în curs, iar pasagerii sunt duși la spital pentru îngrijiri medicale.
Fuselajul avionului s-a rupt în două după ce a ieşit de pe pistă şi secţiunile au ajuns într-o vale, au relatat canalele de televiziune locale. În zona în care avionul a aterizat ploua torenţial, au mai precizat autorităţile.