India este a doua cea mai infectată țară din lume cu 4,2 milioane de bolnavi
India, cu 4,2 milioane de infectări de la debutul pandemiei, potrivit Ministerului indian al Sănătăţii, a depășit în timp ce Brazilia a raportat 4,12 milioane de cazuri, iar în Statele Unite au fost confirmate 6,25 milioane de cazuri, potrivit Agerpres.
Guvernul indian a anunţat şi 71.642 de decese asociate maladiei COVID-19. În Brazilia au fost raportate 126.203 victime, iar în Statele Unite, 188.540. Experţii consideră însă că statisticile indiene sunt considerabil subestimate. Legăturile de metrou au reînceput să circule în majoritatea oraşelor indiene, inclusiv la New Delhi şi Mumbai, două focare epidemiologice importante. Garniturile de metrou nu mai circulau în India de aproape şase luni.
India, o ţară cu 1,3 miliarde de locuitori, care deţine unele dintre oraşele cele mai dens populate din lume, a înregistrat, de la începutul lunii august, numărul cel mai mare de cazuri noi raportate în tranşe zilnice. Numărul total al cazurilor confirmate în India a depăşit sâmbătă pragul de 4 milioane, la doar 13 zile după ce depăşise pragul de 3 milioane.
India testează peste 10 milioane de persoane pe zi, în medie, şi intenţionează să crească şi mai mult numărul testelor zilnice. Consiliul indian pentru cercetări medicale, care coordonează răspunsul guvernamental în faţa crizei epidemiologice, a revizuit vineri criteriile ce permit cetăţenilor indieni să se testeze. De acum înainte, ei nu mai au nevoie de o trimitere de la medicul de familie pentru a se testa.
Iniţiativa vizează descoperirea mai multor cazuri asimptomatice, sursa reală a creşterii numărului de infectări, dar şi realizarea unui număr mai mare de teste în districtele şi localităţile rurale, de unde provin două treimi din totalul cazurilor de COVID-19, a precizat Shahid Jameel, medic virusolog la Wellcome Trust/DBT India Alliance.
În pofida creşterii considerabile a cazurilor de COVID-19, India nu şi-a întrerupt procesul ce vizează ieşirea ţării din starea de izolare. PIB-ul Indiei a cunoscut între aprilie şi iunie o scădere istorică de 23,9%.