Inedit: Cei mai nemulțumiți tineri ai României se află în Constanța
Nivelul cel mai ridicat de fericire a tinerilor români este înregistrat în Iaşi, în timp ce valoarea cea mai redusă este în Constanţa, iar pe o scară de la 1 la 10, media nivelului de fericire a tinerilor din România este de 6,69.
Acestea sunt datele unui studiu de specialitate, publicat cu ocazia Zilei Tineretului de Consiliul Tineretului din România, Grupul PONT, Federaţia Tinerilor din Cluj şi Banca Comercială Română, în calitate de membri ai Guvernanţei Programului „Capitala Tineretului din România”.
Conform cercetării intitulată „Tineri după pandemie: Oraşe Fericite”, în medie, tinerii respondenţi punctează nivelul de fericire din oraşele lor cu 5,99/10, apoi gradul de siguranţă resimţit e peste medie (6,63/10), iar pentru proactivitate oraşele au primit un punctaj de 6,25/10.
În acelaşi timp, cel mai ridicat nivel de fericire e înregistrat în rândul tinerilor din Iaşi, cel mai redus în Constanţa, în timp ce Cluj-Napoca e perceput drept cel mai curat şi unit oraş, iar Iaşi ca fiind cel mai accesibil.
Vârsta medie la care părăsesc locuinţa părintească
Totodată, 6 din 10 tineri consideră că oraşele lor s-au adaptat eficient contextului pandemic, iar două din şase persoane ar dori să se implice în viitor în acţiuni de voluntariat pentru a ajuta la dezvoltarea oraşului lor.
La general, pe o scară de la 1 la 10, media nivelului de fericire a tinerilor din România este de 6,69.
Posibilitatea achiziţionării propriei locuinţe este un subiect foarte important, corelat direct de gradul de satisfacţie resimţit de tineri. Astfel, o analiză realizată de Consiliul Tineretului din România relevă faptul că majoritatea tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 34 de ani locuieşte împreună cu părinţii (57,8%, faţă de 49,4% în medie în UE-27, conform Eurostat). Vârsta medie la care aceştia părăsesc locuinţa părintească este de 27,9 ani.
Potrivit sursei citate, 8,4% dintre tinerii români, între 15 şi 29 ani, trăiesc în gospodării care utilizează mai mult de 40% din venit pentru cheltuielile cu locuinţa, 64,7% locuiesc în gospodării supraaglomerate (raportat la 27,5%, media UE), iar 21,9% suferă de lipsa sau precaritatea severă a locuinţei (6,5% media UE).
Peste 5.000 de tineri, cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani
Analiza de specialitate arată că, din 2015 până în 2020, costul închirierii a crescut cu 10,1%. O chirie medie pentru o garsonieră în Bucureşti sau Cluj reprezintă 87,3% din salariul minim net, în timp ce chiria pentru un apartament cu două camere 129,66% din salariul minim net, reiese din calculele specialiştilor.
Studiul „Tineri după pandemie: Oraşe Fericite” a fost realizat pe un eşantion de peste 5.000 de tineri, cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani, din cele şase capitale ale tineretului din România: Cluj-Napoca, Târgu Jiu, Timişoara, Bacău, Constanţa, Baia Mare şi Iaşi. Sondajul a măsurat câteva dintre aspectele esenţiale ale vieţii tinerilor, precum: cât de fericiţi sunt, care este gradul de siguranţă pe care îl resimt în oraşul în care trăiesc şi care sunt lucrurile care pot fi îmbunătăţite.
Capitala Tineretului din România este un program-cadru de tineret, creat la nivel naţional, ce funcţionează pe principii similare cu cele ale Capitalei Europene a Tineretului (European Youth Capital).