Inedita lecție franceză de recunoștință
Seneca spunea că „Nu toți știu să se arate recunoscători pentru binele făcut”. Franța, însă, a demonstrat întregii lumii ce înseamnă recunoștința și cum să-i recompenseze pe cei merituoși, contrazicându-l astfel pe Seneca.
Dar, nu trebuie omis faptul că Franța a fost și rămâne una dintre țările care au stat în linia întâi a luptei împotriva coronavirusului, numai că nu s-a mediatizat mai deloc eforturile uriașe depuse zi de zi de medicii francezi.
Însă, un lucru a fost cert: fiecare cadru medical implicat în lupta împotriva COVID 19 a beneficiat și beneficiază de un bonus lunar de 500 de euro, indiferent că este medic, asistent sau brancardier.
În această campanie foarte dură împotriva coronavirusului, guvernul Macron a acordat o recompensă inedită personalului medical care nu are cetățenie franceză dar care a fost și este implicat direct în lupta împotriva coronavirusului în spitalele din Franța.
Până acum cine dorea să obțină cetățenie franceză trebuia să lucreze și să locuiască de cel puțin șapte ani în Franța. Dar pentru eforturile depuse în combaterea epidemiei de coronavirus de medici și personalul medical care nu au cetățenia franceză, cabinetul Macron a decis să le acorde cetățenia după doar doi ani de profesat și locuit în Franța.
Așadar, prin această modestă recompensă, medicii și personalul medical fără cetățenie franceză au avut parte de o lecție deschisă unde au aflat cât valorează recunoștința și cât de generoasă este răsplata, adică au ajuns la vorbele lui Balzac: „recunoștința este memoria inimii”!