Infecțiile rezistente la medicamente au ucis în 2019 mai mulți oameni decât HIV/SIDA sau malaria

Publicat: 21 ian. 2022, 08:45, de Puterea.ro, în Sănătate , ? cititori
Infecțiile rezistente la medicamente au ucis în 2019 mai mulți oameni decât HIV/SIDA sau malaria
deces-covid-19

Infecţiile provocate de bacterii rezistente la multiple antibiotice au fost răspunzătoare în 2019 de peste 1,2 milioane de decese, făcând mai multe victime decât HIV/SIDA sau malaria.

Oficialii din domeniul sănătăţii la nivel mondial au avertizat în repetate rânduri asupra răspândirii crescute a bacteriilor rezistente la medicamente şi a altor microbi din cauza folosirii greşite şi a utilizării în exces a antibioticelor, fapt ce încurajează microorganismele să se transforme în „superbacterii”.

Noul raport „Global Research on Antimicrobian Resistance”, publicat în The Lancet, a dezvăluit că rezistenţa la antimicrobiene (RAM) a fost direct responsabilă pentru aproximativ 1,27 milioane de decese şi asociată cu aproximativ 4,95 milioane de decese. Studiul a analizat date din 204 ţări şi teritorii, scrie Agerpres.

„Aceste noi date dezvăluie adevărata amploare a rezistenţei la antimicrobiene la nivel mondial… Estimările anterioare au prezis 10 milioane de decese anuale din cauza RAM până în 2050, dar acum ştim sigur că ne aflăm deja mult mai aproape de această cifră decât am crezut”, a declarat Chris Murray, coautor al studiului şi profesor la Universitatea din Washington.

Anul trecut, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat că niciunul dintre cele 43 de antibiotice aflate în curs de dezvoltare sau dintre medicamentele recent aprobate nu a fost suficient pentru a combate rezistenţa la antimicrobiene, conform Reuters.ro.

Cornelius Clancy, profesor de medicină la Universitatea din Pittsburgh, a declarat că una dintre modalităţile de a contracara RAM este abordarea unui nou model de tratament. „Modelul tradiţional de antibiotic pe care l-am avut în ultimele decenii de la penicilină – cred că este epuizat”, a precizat specialistul.

Majoritatea deceselor din 2019 au fost cauzate de rezistenţa la medicamente în infecţii la nivelul căilor respiratorii inferioare, cum ar fi pneumonia, urmate de infecţii ale fluxului sanguin şi de infecţii intra-abdominale.

Impactul RAM este în prezent cel mai grav în Africa Subsahariană şi în Asia de Sud, în timp ce în aproximativ unul din cinci cazuri de deces este vorba de copii cu vârste de până la cinci ani.

A existat o disponibilitate limitată a datelor în anumite regiuni – în special în multe ţări cu venituri mici şi medii – ceea ce poate restrânge acurateţea estimărilor studiului.

Clancy a subliniat totodată că, deşi în ultimii doi ani accentul s-a pus pe COVID-19, RAM este o „provocare pe termen lung”.