Inflație galopantă și în februarie. Care sunt alimentele care s-au scumpit cel mai mult

Publicat: 13 mart. 2023, 09:35, de Florentin Lucaniuc, în ECONOMIE , ? cititori
Inflație galopantă și în februarie. Care sunt alimentele care s-au scumpit cel mai mult
Sursa foto: Pixabay.com

Inflația este de neoprit și în luna februarie, când a fost înregistrată o creștere de 15,5%. Alimentele au înregistrat cea mai ridicat nivel al inflației: 22%.

Rata anuală a inflaţiei în luna februarie 2023 comparativ cu luna februarie 2022 este 15,5%, după ce prețurile mărfurilor alimentare a urcat cu 22%, arată datele transmise luni de Institutul Național de Statistică.

În ianuarie, inflația fusese de 15,1%.

Zahărul, untul, gazele, margarina, cartofii, ouăle, brânza și laptele sunt produsele care s-au scumpit cel mai tare luna trecuta, mai arata INS

Rata anuală a inflației este așteptată să coboare la nivelul de o cifră încă din trimestrul III 2023 – în devans cu aproape trei trimestre față de prognoza din noiembrie 2022 –, și apoi la 7,0 la sută în decembrie 2023, mult sub valoarea de 11,2 la sută anticipată anterior, pentru ca în a doua jumătate a anului viitor să își încetinească vizibil scăderea, rămânând la finele orizontului proiecției ușor deasupra intervalului țintei, respectiv la 4,2 la sută, similar prognozei precedente, se arată în minuta discuțiilor CA al BNR.