Influencerii nu sunt doctori! Cât de false sunt sfaturile medicale de pe TikTok

Publicat: 22 feb. 2025, 21:29, de Ionut Jifcu, în TEHNOLOGIE , ? cititori
Influencerii nu sunt doctori! Cât de false sunt sfaturile medicale de pe TikTok
Foto: heraldo.es

Informațiile despre sănătate de pe TikTok sunt adesea false sau înșelătoare, iar multe videoclipuri populare conțin afirmații neverificate despre tulburările mintale și tratamente medicale, relevă raportul Digital Health

Cele mai multe informații despre sănătate de pe TikTok includ afirmații false, scrie publicaţia slovacă Zive.sk, care citează raportul Digital Health. Unele videoclipuri virale de pe platformă arată influenceri care își pun singuri diagnostice sau chiar se prefac că suferă de tulburări mintale pentru a atrage atenția publicului.

Cercetătorii au analizat 970 de videoclipuri cu hashtagul #mentalhealth (n.r „sănătate mintală”), care au fost cele mai populare pe platformă între 12 și 16 octombrie 2021. Videoclipurile examinate au avut în medie 3,7 miliarde de vizualizări.

Rezultatele analizei arată că aproape două treimi (574) dintre videoclipurile despre tulburările mintale erau despre experiențe personale, perspective subiective sau confesiuni private. Din cele 319 videoclipuri destinate în principal informării sau consilierii, aproape o treime (106 videoclipuri) conțineau predominant afirmații și informații înșelătoare sau false.

Mai mult, alte studii care au analizat subiecte medicale specifice au indicat faptul că cel mai mare succes pe TikTok îl au videoclipurile care conțin informații neverificate sau înșelătoare. Este cazul videoclipurilor care pun sub semnul întrebării proceduri sau metode bazate științific și eficiente, de exemplu, prezintă terapia cognitiv-comportamentală (CBT) într-o lumină negativă sau conțin informații false despre boli specifice, de la cancer la tulburarea de deficit de atenție. În funcție de subiect, informațiile eronate au fost identificate în 47% până la 90% dintre videoclipurile analizate.

TikTok și pericolul „leacurilor miraculoase”: 81% dintre videoclipurile despre cancer conțin informații false

Totodată, un studiu realizat la Universitatea din Londra în 2024 arată că 81% dintre videoclipurile de pe TikTok care promovează „vindecări miraculoase” pentru cancer conțin informații false. Algoritmul platformei favorizează dezinformarea și încurajează utilizatorii să accepte teorii conspiraționiste sau să cumpere produse periculoase, precum ulei de oregano și sâmburi de caise, care nu doar că sunt ineficiente, dar pot afecta sănătatea.

„Cantitatea uriașă de dezinformare despre cancer de pe TikTok este alarmantă. Faptul că 81% dintre videoclipuri conțin informații false ar trebui să tragă un semnal de alarmă pentru autorități. Algoritmul platformei încurajează creatorii de conținut să profite de oameni vulnerabili, ceea ce nu este corect”, a declarat Dr. Stephanie Alice Baker, lector în sociologie la City St George’s, Universitatea din Londra, într-un articol publicat in Medical Xpress şi citat de Raportul de Gardă.

Studiul a fost realizat prin crearea unui cont de TikTok, cu căutarea termenului „leac pentru cancer”. Algoritmul de căutare al platformei a fost setat să recomande videoclipuri suplimentare. Pe parcursul lunilor aprilie și mai 2024, au fost colectate și analizate cele mai vizionate 50 de videoclipuri afișate săptămânal pe pagina de recomandări.

Videoclipurile analizate s-au încadrat în cinci categorii principale:

  •  Povești ale supraviețuitorilor de cancer
  • Declarații ale unor medici care susțin existența unor remedii ascunse
  •  Teorii despre corupția sistemului medical
  •  Videoclipuri spirituale, care promovează ideea de ca vindecarea poate veni doar prin credință
  •  Postări despre produse considerate „remedii naturale”

Având în vedere influența uriașă pe care TikTok o are asupra tinerilor, este esențial ca platformele de social media să își asume responsabilitatea pentru conținutul distribuit, cu protejarea sănătății publice și a integrității utilizatorilor. Persoanele care folosesc aplicația, în special cei tineri, trebuie educați cu privire la pericolele dezinformării online și încurajați să consulte surse medicale credibile.