Ingrăşămintele scumpe amenință securitatea alimentară globală. Problema ține, acum, nu legat de preț, ci de disponibilitate
Livrările limitate şi preţurile crescute la îngrăşăminte i-au făcut pe fermieri să reducă volumele folosite, ceea ce pune în pericol o serie de culturi agricole importante din întreaga lume, crescând astfel riscurile la adresa securităţii alimentare mondiale, dar şi temerile privind inflaţia, transmite Reuters.
Acum nu se mai pune problema de preț, ci de disponibilitate, atrag atenția specialiștii. În acest an, preţurile la îngrăşăminte au explodat, pe fondul cererii crescute şi a ofertei limitate, în condiţiile în care preţurile record la gaze naturale şi cărbune au dus la închiderea unor fabrici de îngrăşăminte cu un consum mare de energie. La uree, este vorba de o scumpire de peste 200%, în timp ce la fosfat de diamoniu (DAP) prețul aproape că s-au dublat.
Preţurile mondiale la alimente sunt deja la cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu, iar majorarea costurilor cu îngrăşămintele nu va face decât să crească presiunile asupra accesibilităţii alimentelor, în special în economiile care se bazează pe importuri, iar bugetele care sunt deja la limită vor lăsa un spaţiu limitat de manevră pentru subvenţiile guvernamentale, susţine Frederic Neumann, director de cercetare la HSBC.
„Într-un moment în care COVID-19 a provocat decese şi a distrus mijloacele de trai pentru milioane de persoane, creşterea costurilor cu alimentele îi loveşte deosebit de grav pe cei săraci. Aceasta creşte riscurile ca preţurile mari la îngrăşăminte să îi afecteze nu doar pe fermieri, ci să fie trecută pe seama consumatorilor prin preţuri mai mari la alimente”, a precizat Neumann.
Indicele mondial al preţurilor la alimente este la cel mai ridicat nivel de după 2011, potrivit FAO, când preţurile mari la alimente au stimulat „Primăvara arabă”, un val proteste şi revolte care a traversat Orientul Mijlociu. Pe acest fundal, fermierii din întreaga lume sunt presaţi să majoreze livrările de alimente.
Situația se va agrava în primăvară
Analiştii se așteaptă ca oferta limitată de îngrăşăminte să se agraveze la începutul anului următor, pentru că fermierii din Europa, America de Nord şi Nordul Asiei ar trebui să îşi majoreze achiziţiile de îngrăşăminte înaintea campaniei de primăvară. Situația este cu atât mai gravă, cu cât producători importanţi de îngrăşăminte, precum China, Rusia şi Egipt, au limitat exporturile pentru a-şi asigura aprovizionarea pieţei interne.
„Majoritatea stocurilor de uree sunt acum contractate, ceea ce înseamnă că producătorii vor fi în situaţia de ‘sold out’ până la 1 ianuarie. Producătorii încep noul an cu un nivel foarte scăzut de stocuri nevândute şi se vor confrunta cu o cerere mondială considerabilă în primul trimestru, când SUA, Canada, Brazilia, Europa şi Asia îşi vor majora achiziţiile”, susţine Josh Linville, director responsabil de îngrăşăminte la firma americană StoneX Group Inc.
În acest context, fermierii din întreaga lume fie amână momentul în care vor cumpăra îngrăşăminte, fie îşi reduc cantitatea de îngrăşăminte folosită, pentru a face economii. Pentru moment, preţurile ridicate la culturile agricole au limitat impactul pentru mulţi fermieri, iar unii pot face trecerea de la culturi care au nevoie de un consum intensiv de azot, cum ete grâul şi porumbul, la culturile de soia boabe pentru sezonul următor. Însă analiştii sunt de părere că în 2022 puţine culturi sau fermieri vor fi scutiţi.
„Tipurile de culturi care în ultimele luni au atins preţuri mari vor fi luate în considerare la însămânţare”, spune Bernhard Kruesken, secretar general la Asociaţia fermierilor germani (DBV).