Îngrijorare: Datoria publică atinge niveluri alarmante

Publicat: 14 iul. 2024, 20:40, de Cristian Matache, în Indicatori macro , ? cititori
Îngrijorare: Datoria publică atinge niveluri alarmante

În aprilie 2024, datoria administrației publice a crescut la 852,816 miliarde lei, față de 845,098 miliarde lei în luna anterioară, conform datelor publicate de Ministerul Finanțelor.

Datoria guvernamentală, exprimată ca procent din PIB, a înregistrat o creștere la 52,1%, comparativ cu 51,6% în martie (conform comunicatului Institutului Național de Statistică din 8 iulie 2024). În luna a patra a anului, datoria pe termen mediu și lung a ajuns la 801,984 miliarde lei, față de 795,023 miliarde lei în martie, iar cea pe termen scurt la 50,832 miliarde, față de 50,075 miliarde lei în luna precedentă.

Cea mai mare parte din această datorie, respectiv 691,361 miliarde lei, era reprezentată de titluri de stat, în timp ce împrumuturile totalizau 147,119 miliarde lei.

Datoria în moneda națională se cifra la 412,36 miliarde lei, cea în euro la 354,577 miliarde lei echivalent, iar datoria în dolari americani la 84,68 miliarde lei echivalent.

Datoria internă versus datoria externă a administrației publice a arătat că, în aprilie 2024, datoria totală a administrației centrale a ajuns la 831,166 miliarde lei, în creștere față de 823,396 miliarde lei în martie, din care 780,367 miliarde lei pe termen mediu și lung. Cea mai mare parte a acestei datorii a fost denominată în lei (395,39 miliarde lei) și euro (349,898 miliarde lei echivalent).

În același timp, datoria administrației publice locale a înregistrat o scădere la 21,65 miliarde lei, față de 21,702 miliarde lei în luna anterioară, din care 21,617 miliarde lei pe termen mediu și lung. Datoria internă a administrației publice a fost de 424,193 miliarde lei în aprilie 2024 (25,9% din PIB), din care 407,396 miliarde lei reprezentau datoria administrației centrale și 16,8 miliarde lei cea a administrației publice locale.

Potrivit datelor Ministerului Finanțelor, datoria externă a administrației publice a fost de 428,623 miliarde lei (26,2% din PIB), din care 423,77 miliarde lei reprezentau datoria externă a administrației centrale și 4,853 miliarde lei cea a administrației publice locale.