INHGA: Debitul Dunării creşte în următoarele zile la 4.700 mc/s, peste media lunii septembrie
Debitul fluviului Dunărea la intrarea în ţară va fi în creştere în următoarele zile până la valoarea de 4.700 metri cubi pe secundă (mc/s), situându-se peste media multianuală a lunii septembrie (3.800 mc/s), arată prognoza Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), valabilă până în data de 1 octombrie 2022.
„Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere în primele trei zile ale intervalului până la valoarea de 4.700 mc/s, staţionar în următoarea zi, apoi în scădere până la valoarea de 4.400 mc/s, situându-se peste media multianuală a lunii septembrie (3.800 mc/s). În aval de Porţile de Fier debitele vor fi, în general, în creştere, exceptând ultimele două zile ale intervalului când vor fi în scădere pe sectorul Gruia – Bechet”, potrivit prognozei INHGA.
Pentru luna septembrie, hidrologii au estimat debitul maxim al Dunării la 3.000 mc/s, iar cel minim la 1.900 mc/s, faţă de media anuală a lunii, de 3.800 mc/s.
Pe râurile din ţară, în perioada 25 septembrie – 1 octombrie, debitele medii zilnice vor fi în general în scădere, exceptând râurile din sudul şi estul ţării, unde vor fi relativ staţionare.
În partea a doua a intervalului sunt posibile creşteri de niveluri şi debite pe unele râuri din zonele de deal şi munte, cu precădere în jumătatea de vest a ţării, datorită precipitaţiilor prognozate.
Pentru prima lună de toamnă calendaristică, prognoza INHGA arată un regim hidrologic la valori cuprinse între 50-80% din mediile multianuale lunare, mai mari (80-100%) pe cursul Jiului, pe Gilort şi pe Prahova şi mai mici (30-50%) pe râurile din bazinele hidrografice: Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Motru, Desnăţui, Târnave, Olt inferior, Putna, Trotuş, pe cursurile mijlocii şi inferioare ale Moldovei şi Sucevei, pe cursurile Siretului şi Prutului şi pe râurile din Dobrogea. Cele mai mici valori (sub 30% din normalele lunare) se vor înregistra pe Rm. Sărat, Bârlad şi pe afluenţii Prutului.
În luna septembrie, în timpul ploilor sub formă de aversă şi cu caracter torenţial, sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide şi creşteri mai însemnate de niveluri şi debite, cu depăşirea Cotelor de Apărare pe unele râuri, în special din zonele de deal şi munte, avertizează hidrologii.