„Inițiativa pentru Sănătatea Femeii” propune fonduri mai bine țintite pentru prevenție
Palatul Parlamentului a fost gazda unei mese rotunde cu tema politici publice în domeniul sănătății femeii. Cu această ocazie s-a lansat proiectul „Inițiativa pentru Sănătatea Femeii”, o platformă de generare de idei pentru îmbunătățirea sănătății femeii.
„Anul acesta s-au cheltuit 18,6 miliarde de euro pentru sănătatea românilor (aproximativ 6% din PIB) şi nu se vede acest lucru”, a declarat Nicoleta Pauliuc, președinte Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Senat, cu ocazia lansării proiectului „Inițiativa pentru Sănătatea Femeii”, în cadrul mesei rotunde desfășurată pe tema sănătății femeii, de la Palatul Parlamentului, sala „Dimitrie Cantemir”. Pauliuc a cerut tuturor instituțiilor media, ONG-uri etc. să fie mai agresive în raport cu instituțiile decizionale relevante în privința politicilor de sănătate pentru femei și nu numai, tocmai fiindcă se cheltuie bani mulți, care nu se reflectă în sănătatea publică.
Educare, screening, comunicare, vaccinare antiHPV, iată pilonii luptei împotriva cancerului la femei
La dezbaterea de la Palatul Parlamentului au fost prezenți și au luat cuvântul principalii actori a proiectului, majoritatea femei, jurnaliști, oameni politici, reprezentați ai unor ONG-uri, între care s-au remarcat: conf. dr. Diana Loreta Păun, consilier prezidențial, Departamentul Sănătate Publică, Președenția României, Nicoleta Pauliuc, președinte Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, Senat, dr. Cristina-Elena Dinu, vicepreședinte, Comisia pentru Sănătate și Familie, Camera Deputaților sau Luiza Bălăceanu, lider de proiect, Point PA &PR, numeroase alte femei deputat reprezentante ale unor ONG-uri și centre medicale etc. La „Inițiativa pentru Sănătatea Femeii”, vorbitorii au adus în discuție necesitatea prevenției prin educație și vaccinarea anti HPV atât la publicul feminin, cât și la cel masculin, mai ales băieți și tineri, fiindcă în materie de cancer de col uterin prevenția se face și cu ajutorul populației masculine. De asemenea, s-a dezbătut necesitatea screening-ului pentru depistarea din tip a cancerelor mamare sau de col uterin, pentru osteoporoză sau pentru bolile cu transmitere sexuală, în general, pentru bolile care afectează îndeosebi populația feminină a țării.
Avem de 4 ori mai multe cancere de col uterin în România față de UE
Speranţa de viaţă a doamnelor este de 82,9 ani în România, însă speranţa de viaţă sănătoasă este de doar 60,5 ani. Numărul cazurilor de cancer al sânului la femei a crescut în România în perioada 2013-2020, prevalența fiind de la 549,7 la mia de femei în 2013, la 742,6 la mia de femei, în 2020. S-au înregistrat cu 16.770 mai multe cazuri în 2020 decât în 2013. Rata de supraviețuire la cancer în România este de 73% pentru cancerul de sân, față de 82% față de UE și de 63%, în cazul cancerului de col uterin, față de 65% cât se înregistrează în UE. Mare problemă în România, în privința cancerului de col uterin sau a celui de sân este sub diagnosticarea, dar și slaba vaccinare împotriva HPV. Avem de 4 ori mai multe cancere de col uterin în România față de UE. Anual 1.500 de femei mor de cancer de col uterin și 3.478 de cancer de sân, adică 30,7 la un milion de femei. Sunt statistici reci, dar concludente care au stat la baza dezbaterilor din cadrul „Inițiativa pentru Sănătatea Femeii”, un proiect susținut de numeroase femei oameni politici care cred că afectarea sănătății femeilor are un impact semnificativ asupra societății, iar politicile publice în domeniul sănătății trebuie să vizeze o gamă largă de aspecte: de la domeniul medical, la cel economic, piața muncii, serviciile sociale și educație.
„Faptul că suntem aici e un semn bun că nu abandonăm lupta cu cancerul”
„Nu știu dacă experiența mea de fost pacient cu cancer este un atu, dar pot spune că știu exact cum se simte un pacient care primește un diagnostic de cancer, stările, hăul prin care trece, disperarea, frustrarea pe care o simte. (…) Am realizat însă cât de important este pentru pacient gândirea pozitivă pentru a reuși să ajungă la linia de sosire. Din întrunirile de felul celei de azi (masa rotundă dedicată sănătății femeii – n.r.) se nasc politicile publice care să producă schimbări pozitive în viețile cetățenilor. Faptul că suntem aici e un semn bun că nu abandonăm lupta în ciuda blocajului când vine vorba de implementarea Planului național pentru prevenirea și combaterea cancerului”, a declarat Nicoleta Pauliuc președinte Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, Senat, inițiatoare multor proiecte care susțin lupta împotriva cancerului.
Fonduri mai bine țintite pentru un mix de analize de prevenție
Nicoleta Pauliuc a adăugat că: „Statul român trebuie să aloce fonduri mai bine ţintite pentru un mix de analize de prevenţie dedicate femeilor. (…) Logica este simplă: dacă vrem inclusiv o economie performantă, trebuie să ne îngrijim inclusiv de sănătatea celor care sunt membri activi ai cetăţii. Nu e pomanageală, ci interesul de a face economii (prevenţia fiind clar mai ieftină decât tratamentul) şi o grijă pentru a avea oameni productivi.”