O nouă ordine mondială? Au început controversele în jurul pactului AUKUS
SUA, Regatul Unit și Australia tocmai au anunțat un pact de securitate prin care vor coopera în domeniul tehnologiilor militare pentru a contracara China, după cum evidențiază BBC. Nici nu s-a făcut bine anunțul, că au început controversele, evidențiate de presa internațională.
Parteneriatul, numit AUKUS, îi va permite Australiei să construiască în premieră submarine cu propulsie nucleară și va acoperi și inteligența artificială, tehnologiile cuantice și securitatea cibernetică. Tot BBC relatează că Beijingul a denunţat noul acord, fiindcă „subminează stabilitatea regională şi intensifică cursa înarmărilor”. El „reflectă o mentalitate depăşită din perioada războiului rece”, conform diplomației chineze.
Revista americană Foreign Affairs explică „cum exportă China autoritarism”: chiar dacă Partidul Comunist Chinez „nu își exportă ideologia, e limpede că a pornit o campanie de promovare a stilului său autoritar pe lângă actori iliberali din întreaga lume. Obiectivul lui nu e să răspândească marxismul sau să submineze democrații anume, ci mai degrabă să dobândească preeminența politică și economică, iar acțiunile sale în acest sens – diseminarea propagandei, extinderea operațiunilor de spionaj, consolidarea influenței economice și amestecul în sisteme politice străine – golesc de conținut instituții și norme democratice atât naționale cât și internaționale”.
.„America trebuie să se adapteze la noua lume a puterii chineze”
Soluția recomandată de Foreign Affairs Americii și aliaților ei nu e însă o alianță militară, ci „cultivarea democrației în țară și în străinătate”. The Atlantic, o altă publicație americană, apreciază că prin noua alianță SUA vor „să construiască o nouă ordine mondială, totul în efortul de a o conserva pe cea veche”. America „trebuie să se adapteze la noua lume a puterii chineze pentru a proteja vechea lume «liberă și deschisă» a comerțului global, precum și supremația americană, construite de Washington” în epoca postbelică.
Noul pact pare însă a fi scandalizat Parisul mai mult decât Beijingul, ziarul francez La Tribune titrând „Joe Biden torpilează «contractul secolului» dintre Franţa și Australia”. Semnat în 2019 și estimat la 56 de miliarde de euro, contractul ar fi dotat Australia cu 12 submarine franceze cu propulsie clasică. Portalul european Politico scrie chiar despre „încredere trădată” și „înjunghiere pe la spate”, preluând reacția ministrului francez de externe.
El s-a declarat „extrem de indignat de această rupere a relațiilor”, calificând decizia „brutală, unilaterală și imprevizibilă” – „ceva de neconceput” – și amenințând că „povestea nu s-a terminat”. În ce-l privește, șeful diplomației UE a declarat că „înțelege dezamăgirea guvernului francez”, citează agenția Reuters. În opinia lui, semnificația noului pact este că și „UE trebuie să-și dezvolte propriile strategii de apărare și securitate, în special în regiunea Indo-Pacifică”, referindu-se apoi la „autonomia strategică” a blocului, după cum notează Rador.