Înmatriculările auto noi în martie, creștere cu 18% față de martie 2020. În primele trei luni, înmatriculările au scăzut cu 25%
Înmatriculările de autoturisme noi în România au crescut în martie 2021 cu 18,14% față de martie 2020, conform datelor ACAROM, atingând un volum de 7.861 unități. În primele trei luni din 2021 înmatriculările de autoturisme noi în România a atins nivelul de 20.762 unități, o scădere de 25,79% față de perioada similară din 2020, respectiv 27.979 unități.
În ceea ce privește autoturismele second hand înmatriculate pentru prima oară în România, volumul acestora a atins în martie 2021 cifra de 36.558 unități o creștere cu 1.41% față de martie 2020. Pe primul trimestru din 2021 nivelul înmatriculărilor de autoturisme SH în România a atins nivelul de 101.299 unități, în scădere cu 6.27% față de perioada similară din 2020, respectiv 108.080 unități.
Clasamentul pe mărci autoturisme noi, ianuarie-martie 2021
- DACIA = 3.830 unități
- FORD = 1.905 unități
- TOYOTA = 1.882 unități
- HYUNDAI = 1.844 unități
- SKODA = 1.767 unități
- VOLKSWAGEN = 1.548 unități
- RENAULT = 1.049 unitaț
- BMW = 939 unități
- MERCEDES = 810 unități
- SUZUKI = 809 unități
Înmatriculările auto în martie par a-și reveni după scăderile din primele două luni ale acestui an și de anul trecut. Înmatriculările de autovehicule noi au scăzut cu 21,8% în 2020 comparativ cu anul anterior, potrivit cifrelor publicate luni de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), care preia informaţii de la Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).