Înmormântare Rudel Obreja. Unde și când va fi condus pe ultimul drum
Fostul pugilist Rudel Obreja va fi condus pe ultimul drum mâine, iar slujba de înmormântare va avea loc miercuri.
Cei care vor să-i aducă un ultim omagiu lui Rudel Obreja o pot face la Biserica Belvedere, str. Cărvunarilor, nr. 2. Marți 14 martie 2023, ora 19, la priveghi, iar miercuri 15 martie 2023, ora 12.30, la slujba de înmormântare.
De luni bune, fostul pugilist se lupta cu o boală incurabilă, care într-un final i-a adus sfârșitul.
Liga Profesionistă de Box a fost cea care a transmis cruntul mesaj prin intermediul rețelelor sociale.
”Cu adâncă durere în suflet anunțăm trecerea în neființă a fostului om de box Rudel Obreja. Drum lin printre stele, drag prieten! Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a anunțat Liga Profesionistă de Box.
Citește și: Blestemul Elenei Udrea după moartea lui Rudel Obreja: „Toţi cei părtaşi la acest abuz abject al justiţiei…”
În aprilie 2022, fostul președinte al Federației Române de Box a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare în dosarul ”Gala Bute”.
În luna iulie a anului trecut, Rudel Obreja a fost lăsat să plece de la Penitenciarul Jilava, timp de trei luni, pentru a se trata, însă starea acestuia s-a agravat, iar în cele din urmă a decedat.
”Drum lin, Rudel Obreja! Fostul campion dinamovist Rudel Obreja s-a stins astăzi din viață, la vârsta de 57 de ani. Anunțul a fost făcut de familia sa”, au transmis cei de la CS Dinamo.
Rudel Obreja: ”Am cancer cu metastaze. Vreau să trăiesc!”
În luna iulie, când se afla pe patul de spital, Rudel Obreja transmitea un mesaj autorităților, dar și faptul că este foarte grav bolnav.
”Am nevoie de tratament în condiții umane, de grija medicilor și a familiei mele, extrem de importante în contextul actual și iată de ce. Stau într-un salon de spital, aproape tot timpul cu perfuzii, care-mi atenuează durerile crunte. Sunt păzit de gardieni în salon, corp la corp, zi și noapte. Nu am telefon, doar 5 vizite pe lună ale soției, deci nu am capacitatea de mișcare pentru a începe tratament sau operație chirurgicală.
Cer să mi se recunoască dreptul conferit de lege, al întreruperii executării pedepsei, pentru a începe demersurile medicale în România sau în străinătate! Vreau să trăiesc! Dar pentru asta am nevoie de proceduri.
Citește și: Ultimele cuvinte spuse de Rudel Obreja înainte de a muri
Rog respectuos comisia de specialitate din cadrul Institutului Național de Medicină Legală Mina Minovici, să se constituie în timp util pentru întocmirea și prezentarea Raportului de Expertiză Medico-Legal la Tribunalul Ilfov, astfel încât Instanța de Judecată să se poată pronunța la termenul deja stabilit pentru data de 20.07.2022.
Orice amânare din cauza lipsei acestui Raport de Expertiză al INML îmi complică șansele! Actele aflate la dosarul medical, întocmite de cele două spitale sunt clare, este nevoie doar de confirmarea lor de către INML.
Am cancer cu metastaze. Crunt! Cu voia Lui Dumnezeu, am șanse să mă pot trata/opera. Repet, orice întârziere le diminuează!”, a fost mesajul postat pe contul de Facebook al lui Rudel Obreja în luna iulie a anului trecut.