Innobyte devine partener VTEX în România
Innobyte, o companie românească specializată în software development pentru ecommerce, anunță semnarea unui parteneriat cu VTEX, platforma enterprise de comerț digital cu ajutorul căreia brandurile și retailerii își gestionează operațiunile de comerț.
Prin acest parteneriat, Innobyte va dezvolta aplicații și va implementa soluțiile VTEX. Innobyte estimează că va genera în jur de 30% din veniturile sale în următorii trei ani în urma colaborării cu clienții platformei VTEX.
VTEX (NYSE: VTEX), platforma de comerț digital pentru branduri și retaileri de tip enterprise, a intrat oficial pe piața din România în anul 2018, iar de atunci compania și-a consolidat prezența locală prin încheierea de parteneriate cu clienți din diferite domenii precum fashion, auto, retail alimentar, retail florist, home & deco, IT&C, dar și comerț B2B, oferind soluții de comerț digital personalizate pentru specificul și nevoile business-urilor lor.
În urma acestui parteneriat, Innobyte va dezvolta aplicații și va implementa soluțiile VTEX pentru clienții din România, o piață aflată într-un moment de creștere. Cu o echipă care numără în prezent 36 de specialiști tech, Innobyte își propune să extindă cu aproximativ 30% echipa până la finalul anului, alocând un procent considerabil de resurse pentru integrarea proiectelor VTEX în proiectele de dezvoltare ale companiei.
„Noul parteneriat cu VTEX ne onorează și ne întărește poziția de experți în ecommerce pe piața locală și nu numai, ajutându-ne să oferim soluții complete pentru un portofoliu extins și solid de magazine online din diverse domenii de activitate. În acest sens, încă de la începutul anului am investit în atragerea specialiștilor potriviți și training-uri pentru familiarizarea cu soluțiile VTEX, misiune pe care o vom continua în perioada următoare ca parte din strategia noastră comună de a o oferi soluții excelente”, a declarat Cătălin Bordei, Managing Partner Innobyte.
“Când implementezi o platformă de ecommerce, unul dintre cei mai importanți indicatori ai succesului este Time-to-Market, adică timpul scurs dintre faza de planificare și momentul primei vânzări. La nivel global, VTEX se mândrește cu un Time-to-Market mic și cu lansări rapide, chiar și în cazul unor magazine cu arhitecturi complexe. Pentru că vrem să păstrăm tradiția și la nivel regional, ne-am ales cei mai agili și adaptabili parteneri. Innobyte îndeplinește cu succes ambele criterii, completându-le cu experiența în piață și cu înțelegerea în profunzime a arhitecturilor VTEX”, punctează Cristi Movilă, Eastern Europe General Manager & EMEA SVP în cadrul VTEX.
Innobyte are o experiență de peste 15 ani în dezvoltarea de magazine online de ultimă generație, iar în 2021 a înregistrat o creștere a veniturilor de 21% comparativ cu anul precedent. De asemenea, în 2021, compania și-a mărit portofoliul de clienți cu 30% și a extins colaborările cu cei existenți, contribuind la consolidarea poziției acestora în piață.
Clienții Innobyte sunt jucători importanți din industriile locale și regionale de tehnologie, retail, servicii, sănătate, domeniul bancar, juridic, turism sau fashion precum: British American Tobacco, Noriel, European Space Agency (ESA), Fashion Days, eMag, PayU, iStyle, Denner Weinshop, F64.
Pentru anul în curs, Innobyte analizează oportunitatea creării de soluții ecommerce proprii, dedicate digitalizării IMM-urilor, consolidarea poziției de dezvoltator de soluții de top pentru ecommerce și extinderea capabilităților în această direcție – atât în acord cu trendurile globale în industrie, cât și din perspectiva platformelor utilizate pentru dezvoltarea magazinelor online.