INS: Costul cu forța de muncă a crescut cu aproape 9% în primul trimestru
Costul orar al forţei de muncă în formă ajustată (după numărul zilelor lucrătoare) a înregistrat o rată de creştere de 8,84% în primul trimestru al acestui an, comparativ cu perioada similară din 2021, şi o rată de scădere de 0,47% raportat la trimestrul IV din 2021, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
În trimestrul I al acestui an comparativ cu trimestrul I din 2021, cele mai semnificative creşteri ale costului orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-au regăsit în alte activităţi de servicii (17,23%), informaţii şi comunicaţii (16,84%), respectiv în hoteluri şi restaurante (15,20%).
Faţă de perioada analizată, scăderea costului orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-a observat doar în învăţământ (-3,12%).
Potrivit datelor INS, faţă de acelaşi trimestru al anului precedent, componenta cheltuielilor directe (salariale) cu forţa de muncă a crescut cu 8,86%, iar componenta cheltuielilor indirecte (nonsalariale) cu 8,48%.
În trimestrul I al acestui an comparativ cu trimestrul IV din 2021, cele mai semnificative scăderi ale costului orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-au regăsit în industria extractivă (-11,14%), învăţământ (-11,01%) şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-7,71%).
Cele mai mari creşteri ale costului orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-au înregistrat în alte activităţi de servicii (8,40%), tranzacţii imobiliare (5,48%), informaţii şi comunicaţii (5,11%), respectiv comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor (4,42%).
Faţă de trimestrul anterior, componenta cheltuielilor directe (salariale) cu forţa de muncă a scăzut cu 0,46%, iar cea a cheltuielilor indirecte (non-salariale) cu 0,75%.