INS: Gazele naturale, combustibilii, cartofii şi uleiul, în topul scumpirilor. Avans de peste 30%, în ultimul an
Gazele naturale, combustibilii, cartofii şi uleiul au cunoscut cele mai mari creșteri de prețuri, în ultimul an, în timp ce singura ieftinire s-a înregistrat la energia electrică, în contextul prevederilor OUG nr.118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.
Astfel, preţurile la gaze naturale au urcat, în intervalul martie 2021 – martie 2022, cu 46,49%, în timp ce la combustibili avansul a fost de 34,16%. La alimente, cele mai mari scumpiri au fost la cartofi – 36,5%, uleiul comestibil – 32,33%, mălai (plus 24,35%) şi făină (plus 21,47%).
Comparativ cu luna anterioară, alte legume şi conserve de legume s-a scumpit în martie 2022 cu 5,85%, uleiul cu 5,83%, iar untul cu 5,10% şi nu a fost înregistrată nicio ieftinire. Per total, comparativ cu februarie 2022, preţurile mărfurilor alimentare s-au majorat, în medie cu 2,54%.
Creșteri de preț și la energie termică
La categoria mărfuri nealimentare, în ultimul an, creşteri mari au fost consemnate, în afară de gaze naturale şi combustibili, la energia termică (plus 20,99%). Potrivit INS, preţurile la energia electrică au scăzut în perioada martie 2021 – martie 2022 cu 7,64% (influenţate de prevederile OUG 118/2021).
Raportat la februarie, combustibilii s-au scumpit cel mai mult, respectiv cu 7,67% şi nu a fost consemnată nicio ieftinire la această categorie de mărfuri. Creşterea medie a preţurilor faţă de februarie 2022 a fost la mărfurile nealimentare de 1,86%.
La servicii, cele mai mari creşteri anuale au fost consemnate la serviciile poştale (plus 17,50%), urmate de apă, canal, salubritate (plus 14,68%) şi alte servicii (plus 11,54%). Față de februarie, cele mai mari majorări de tarife au fost înregistrate în martie 2022 la transportul rutier (3,58%), la servicii de apă, canal, salubritate (plus 201%) şi la confecţionat şi reparat îmbrăcăminte şi încălţăminte (plus 1,43%), în timp ce la transportul aerian s-a consemnat o scădere de 7,04%. În medie, preţurile la servicii s-au majorat comparativ cu februarie 2022 cu 0,67%.
Rata anuală a inflaţiei a urcat la 10,15% în luna martie 2022, de la 8,53% în februarie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 10,86%, cele alimentare cu 11,20%, iar serviciile cu 6,53%, arată INS.