INS: Numărul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale a crescut cu 4,9% în luna ianuarie

Publicat: 28 feb. 2025, 13:19, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în ECONOMIE , ? cititori
INS: Numărul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale a crescut cu 4,9% în luna ianuarie
Foto: stirileprotv.ro

Numărul autorizațiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale a crescut cu 4,9% în luna ianuarie 2025, față de aceeași lună a anului trecut, până la 1.918, iar suprafață utilă totală a ajuns la 468.930 mp, un avans de 11,4%, arată datele publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică (INS).

Din totalul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale 70% sunt pentru zona rurală, mai relevă INS.

În luna ianuarie 2025 se evidențiază o creștere cu 89 de autorizații a numărului de autorizații de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale comparativ cu luna corespunzătoare a anului trecut.

Potrivit datelor INS, în ianuarie 2025 s-au consemnat creșteri în următoarele regiuni de dezvoltare:

• Vest (+45 autorizații);

• Sud-Muntenia (+40);

• Centru (+14);

• București-Ilfov (+12);

• Nord-Vest (+7);

• Sud-Vest Oltenia (+5).

Pe de alt parte, în prima lună din acest an au fost înregistrate scăderi în regiunile: Sud-Est (-20 autorizații) și Nord-Est (-14).

În ceea ce privește clădirile nerezidențiale, în luna ianuarie 2025 s-au eliberat 345 autorizații de construire pentru astfel de clădiri, în scădere cu 7% față de luna ianuarie 2024, în suprafață utilă totală de 363.919 mp (+136,6%).

Comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, în luna ianuarie 2025 s-a înregistrat o creștere a suprafeței utile la autorizațiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidențiale (+210.122 mp).

În profil teritorial, această creștere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare:

• Sud-Vest Oltenia (+184.009 mp);

• Nord-Vest (+20.887);

• Nord-Est (+11.362);

• București-Ilfov (+3.679);

• Centru (+2.597).

Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Vest (-7.437 mp), Sud-Muntenia (-3.158) și Sud-Est (-1.817), arată INS.