Înscrierile la BAC 2023 se prelungesc până pe 16 iunie. Calendarul examenelor
Înscrierile la BAC 2023 se prelungesc până pe 16 iunie și se păstrează calendarul programat pentru probele scrise ale examenului, a anunțat, duminică, ministrul Învățământului, Ligia Deca.
Școala se termină în jur de 15 iunie, urmată de examenele naționale, într-un calendar destul de strâns, a mai precizat ministrul într-un briefing de presă la Guvern.
Guvernul va adopta duminică o ordonanţă de urgenţă, care vizează calendarul activităţilor ce ţin de închiderea anului şcolar şi derularea examenelor de bacalaureat şi de evaluare naţională. Printre măsurile avute în vedere se află echivalarea unor probe orale de la bacalaureat cu notele din timpul liceului.
„În şedinţa de astăzi avem o ordonanţă de urgenţă prin care dorim să completăm calendarul activităţilor ce ţin de închidere anului şcolar şi derularea examenelor. De fapt, este vorba de examenul de bacalaureat şi de cele de evaluare naţională. Sunt trei puncte principale care aduc clarificări în ceea ce urmează, în modul în care se vor desfăşura activităţile în perioada imediat următoare, în ceea ce priveşte, încă o dată, atât încheierea anului şcolar, cât şi desfăşurarea examenelor de bacalaureat, fără a fi afectate etapele în care acestea se vor desfăşura”, a anunţat premierul Nicolae Ciucă, la începutul şedinţei de Guvern.
Ce conține actul normativ
Ministrul Educaţiei Ligia Deca a declarat că OUG conţine trei măsuri. Este vorba, în primul rând, de echivalarea probelor de competenţe din cadrul examenului de bacalaureat cu mediile din anii de liceu.
„O primă măsură se referă la echivalarea probelor de competenţe din cadrul examenului de bacalaureat cu mediile din anii de liceu. Nu este o procedură nouă, a mai fost utilizată. Ea uşurează practic tot ceea ce înseamnă calendarul examenului de bacalaureat şi reuşim astfel cu această echivalare să rămânem cu probele scrise în calendarul anunţat, în aşa fel încât copiii să termine la data la care se aşteaptă şi să poată merge mai departe pe parcursul lor educaţional”, a spus Deca.
A doua măsură se referă la susţinerea examenului de titularizare doar cu proba scrisă, adică nu se vor mai lua în considerare inspecţiile pentru titularizare, motivul fiind numărul mare de inspecţii care nu au putut fi efectuate în această perioadă afectată de protest.
Cea de-a treia măsură se referă la faptul că evaluarea sistemică la clasa a VI-a cu rol de diagnostic care avea loc anual, în acest an şcolar nu se va mai susţine, a mai spus Deca.
Ministrul Educaţiei a mai precizat că probele scrise, atât ale evaluării naţionale de la sfârşitul clasei a VIII-a, cât şi probele scrise ale examenului de bacalaureat rămân în acelaşi calendar, „permiţând tuturor elevilor să meargă mai departe aşa cum era programat şi aşa cum îşi doresc”.