Înșelătorie cu tablouri, zise ale unor maeștri, girată de un expert al MC

Publicat: 20 nov. 2024, 06:07, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în Justitie , ? cititori
Înșelătorie cu tablouri, zise ale unor maeștri, girată de un expert al MC
Foto: destepti.ro

Un caz mai puțin obișnuit a fost astăzi tranșat de Înalta Curte de Casație și Justiție. Un expert de artă, acreditat de Ministerul Culturii (MC), a fost condamnat, cu suspendare, la trei ani de închisoare.

Expertul în artă Cotinel Munteanu, acreditat de MC, a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu suspendare, după ce a emis false certificate prin care atesta autenticitatea a peste 200 de tablouri. De fapt, picturile doar imitau stilurile unor pictori români celebri.

Prejudiciul total este estimat la peste 440.000 de lei, iar unii dintre păgubiți au început procese civile pentru recuperarea daunelor. Victime ale înșelăciunii au fost oameni de afaceri, medici, profesori universitari, dar și firme specializate în expoziții de artă.

Cercetările au început în urmă cu doi ani, cu percheziții în București, Iași și Botoșani, în legătură cu vânzarea unor tablouri realizate în secolul al XIX-lea și pe care erau falsificate semnăturile unor celebri pictori români.

În urma investigațiilor efectuate a reieșit că, în perioada martie 2020 – decembrie 2021, reprezentantul unei galerii de artă din București, în scopul obținerii unor foloase patrimoniale injuste de la diferiți clienți, ar fi comercializat tablouri atribuite în mod nereal unor pictori români renumiți, ca Nicolae Tonitza, Nicolae Grigorescu, Camil Ressu, Ștefan Luchian etc. Pentru inducerea în eroare a cumpărătorilor, lucrările artistice ar fi fost însoțite de certificate de expertiză întocmite de către un expert acreditat de Ministerul Culturii, în care se menționa în mod nereal că picturile, purtând în fals semnătura unor pictori celebri, ar fi aparținut acestora”, se spune în comunicatul Parchetului.

Respectivele lucrări artistice nu sunt copii sau reproduceri ale unor picturi celebre. Erau achiziționate tablouri, din diferite surse, care aparțineau perioadei anilor 1800, în care au trăit pictorii. Fie nu erau semnate sau semnătura era ștearsă și se aplica o semnătură a unui pictor celebru. Acestea aveau un certificat de autenticitate eliberat de reprezentantul Ministerului Culturii. Erau vândute, în medie, la un preț cuprins între 6.000 și 7.000 de lei”, afirmă PÎCCJ.

Conform dosarului, peste 200 de cumpărători ar fi fost înșelați în acest mod.