INSP a anunțat ”alertă epidemiologică”, legat de evoluția gripei în țara noastră

Publicat: 01 feb. 2024, 17:53, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
INSP a anunțat ”alertă epidemiologică”, legat de evoluția gripei în țara noastră

Institutul Naţional de Sănătate Publică a anunțat ”alertă epidemiologică” având în vedere că trei săptămâni la rând s-a înregistrat o creștere a numărului cazurilor de gripă.

INSP a informat, joi, că săptămâna 22 – 28 ianuarie a fost a treia săptămână consecutivă în care incidenţa infecţiilor respiratorii a depăşit nivelul mediu calculat pentru ultimele sezoane.

„Având în vedere succesiunea a trei săptămâni care au evoluat cu o intensitate înaltă a activităţii gripale şi cu o răspândire geografică extinsă a circulaţiei virusurilor gripale la nivelul întregii ţări, putem vorbi de o situaţie de alertă epidemiologică”, a transmis INSP.

Gripa, în ultima săptămână

În săptămâna 22.01.2024 – 28.01.2024 (S04/2024) au fost raportate:
133.057 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii), înregistrându-se cu 35.8% mai multe cazuri comparativ cu aceeași săptămână a sezonului precedent (98.011) și cu 7.7% mai multe cazuri comparativ cu săptămâna anterioară (123.464).

De asemenea, potrivit INSP, în ultima săptămâna, s-au raportat 9.151 cazuri de gripă clinică la nivel național, comparativ 3.405 cazuri în aceeași săptămână a sezonului precedent și cu 6.981 înregistrate în săptămâna precedentă. Cele mai multe cazuri de gripă clinică au fost înregistrate în municipiul București (1301) și în județele Cluj (1032), Prahova (582), Constanța (476), Iași (456) și Buzău (429).

Decese

Potrivit INSP, în ultima săptămână, au fost comunicate 11 decese noi, confirmate cu virus gripal.
Până în prezent gripa a provocat 51 decese.