16:19, 13.12.2024 • POLITICĂ
Instagram anunță noi moduri prin care creatorii de conținut pot câștiga bani
Mark Zuckerberg, CEO-ul companiei Facebook, anunță că Instagram lucrează la un set de funcţii care să-i ajute pe creatorii de conținut să genereze mai mulți bani.
Potrivit cnbc.com., printre noutăți se numără o piaţă organizată de Instagram, unde se vor putea întâlni brandurile și creatorii de conținut potriviți. Aceste măsuri vin după schimbările făcute de Apple, care îngreunează colectarea datelor şi targetarea reclamelor pentru utilizatorii de iPhone şi iPad.
S-a anunțat și un creator shop
De asemenea, Mark Zuckerberg a anunțat “creator shop”, care le va permite creatorilor de conţinut să vândă produse direct din pagina proprie de profil. Zuckerberg a anunțat și “affiliate marketplace”, prin care creatorii vor putea câştiga un procent din produsele pe care le promovează.
Încă nu a fost menționată o dată la care vor fi implementate noile funcții.
08:47, 17.11.2024 • ACTUALITATE