Instanță de judecată blocată de Covid 19
O instanță de judecată a anunțat că-și va suspenda activitatea, timp de două săptămâni, din pricina noului Coronavirus. Cauzele urgente sau cele care nu obligă părțile să fie prezente sunt singurele care mai ajung pe masa magistraților.
Conform unei hotărâri luate marți de Colegiul de Conducere al Judecătoriei Galați, în perioada 4 noiembrie – 17 noiembrie se restrânge activitatea de judecată la nivelul Judecătoriei Galați. Concret, asta presupune că vor fi amânate toate cauzele, cu excepția celor urgente și a celor care se soluționează fără citarea părților.
Vor ajunge, totuși, în atenția instanței cauzele care țin de arestare sau control judiciar, cele în procedura camerei preliminare, liberarea condiționată, amânarea și întreruperea executării pedepsei, cererile de prelungire a dreptului de circulație pe drumurile publice, ș.a.
În această perioadă se suspendă activitatea cu publicul la Arhivă, Registratură, Asociații/ Fundații, Sindicate, înscrisurile urmând a fi depuse doar în format electronic pe adresa [email protected].
Părțile și avocații vor avea acces la dosarul electronic, acolo unde este posibil. Experții judiciari vor transmite documentele prin poștă.