Instituțiile Financiare Nebancare continuă să facă profit, din creditele furnizate de banca mamă

Publicat: 30 mai 2024, 21:18, de George Andrei, în ECONOMIE , ? cititori
Instituțiile Financiare Nebancare continuă să facă profit, din creditele furnizate de banca mamă

Patria Credit IFN SA, instituţie financiară nebancară, parte a Patria Bank Group, a înregistrat un profit net de 8,54 milioane lei, în 2023, şi a raportat o creştere a portofoliului cu 14 la sută, până la valoarea de 184 milioane lei.

Vânzările de credite noi au înregistrat o uşoară creştere faţă de 2022 (+1 la sută), până la 94 milioane lei.

IFN-eul este axat pe credite pentru micii antreprenori din mediul rural, în special pe cei implicaţi în legumicultură.

În structura portofoliului se menţine ponderea ridicată a creditării activităților agricole, un procent de 81 la sută din finanțări, fiind îndreptate spre fermieri.

84 la sută din portofoliul de credite reprezintă credite pentru investiţii, iar cea mai mare parte din portofoliu este securizat cu garanţii prin programe de garantare oferite de Fondul European de Investiţii (InvestEU, Easi), arată un comunicat al Patria Credit.

„Anul 2023 a adus pentru Patria Credit o serie de realizări prin care ne-am menţinut în topul instituţiilor financiare nebancare ca actor responsabil şi implicat în incluziunea financiară din mediul rural. Prin tot ceea am iniţiat şi am creat anul trecut am adus pentru micii antreprenori din mediul rural noi resurse şi posibilităţi de dezvoltare. Am încheiat anul prin semnarea contractului cu CEB (Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei) ceea ce a reprezentat pentru noi o garantare a rolului şi misiunii noastre de implicare în comunitate prin microfinanţare.”, spune Raluca Andreica, director general Patria Credit.

În anul 2023, Patria Credit a fost recertificată pentru următorii patru ani, de către Comisia Europeană, îndeplinind 100 la sută din cerinţele obligatorii de conformare cu Codul european de bună conduită pentru furnizarea de microcredite.

Codul defineşte un set de standarde comune pentru sectorul microfinanţării din Europa.

Alături de parteneriatul cu CEB (Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei), în 2023, Patria Credit a semnat mai multe acorduri cu parteneri internaţionali, printre care şi cel cu REDI – Roma Entrepreneurship Development Initiative, singur prezent în piaţa de microfinanţare din România.

Acest parteneriat are ca obiect un împrumut şi un plafon de garantare pentru finanţarea antreprenorilor romi, plafon ce a fost utilizat integral până la finalul anului.

În linie cu strategia propusă pentru anul 2023, au continuat proiectele Agritech cu furnizori parteneri de tehnologie agrícolă şi proiectul intern de digitalizare şi modernizare a întregii arhitecturi IT.

Ponderea creditelor acordate de IFN-uri a depășit 6,5 la sută din PIB în, în condițiile în care creditele acordate de bănci ajungeau la nivelul de 40 la sută.

Ponderea activelor IFN-urilor era de 10 la sută, din totalul activelor sistemului bancar..

De regulă, împrumuturile nebancare sunt mai scumpe decât cele bancare și au o perioadă de rambursare mai mică. Dobânda Anuală Efectivă (DAE) poate ajunge și până la 80-90 la sută.

În România există  peste 160 de IFN-uri acreditate de Banca Națională (BNR).

IFN-urile au câștigat în popularitate, în fața băncilor comerciale, datorită furnizării de produse financiare rapide și accesibile, dar au și cele mai mari dobânzi, aproape de cămătărie.

Cele mai populare produse accesate prin intermediul IFN-urilor sunt următoarele împrumuturi rapide fără dobândă, împrumuturi pe zi de plată, împrumuturi fără certificate de venit, împrumuturi fără probleme fără documentație extinsă și împrumuturi obținute exclusiv cu documente de identificare (cărți de identitate).

Atunci când comparăm băncile cu instituțiile financiare nebancare (IFN-uri), trebuie să luăm în considerare mai mulți factori.

Băncile oferă o gamă largă de servicii, pe când, IFN-urile au o listă limitată de produse financiare.

De asemenea, atât persoanele fizice, cât și cele juridice trebuie să țină cont de condițiile de eligibilitate diferite pentru credite, IFN-urile fiind mai flexibile față de rigurozitatea băncilor și verificările complexe realizate de acestea.

În ceea ce privește perioada de împrumut, băncile oferă de obicei împrumuturi cuprinse între 1 an (pentru împrumuturi personale) și 30 de ani (pentru credite ipotecare), în timp ce IFN-urile oferă împrumuturi cu durate între 1 lună și 5 ani.

Sumele accesibile ale împrumuturilor variază și ele, băncile oferind sume medii între 2.000 lei și 1.200.000 lei pentru persoane fizice, în timp ce IFN-urile furnizează sume medii cuprinse între 100 lei și 3.000 lei.

Ratele dobânzilor diferă semnificativ între bănci și IFN-uri.

Instituțiile bancare calculează dobânzile pe baza marjelor fixe (markup-ul băncii) plus IRCC sau ROBOR (indici de referință pentru creditele în moneda locală).

În schimb, IFN-urile au dobânzi variate, între aproximativ 9 la sută și 10 la sută, pentru creditele ipotecare, putând ajunge până la 200 la sută, pentru împrumuturile rapide.