Institutul Pasteur, o instituție de cercetare în declin: de la pionierat în Europa la doi angajați și pierderi financiare majore

Institutul Pasteur din România, fondat în 1895, a fost odată un simbol al progresului științific în Europa de Est, jucând un rol esențial în sănătatea veterinară și în dezvoltarea medicinei veterinare. Cu o istorie de peste un secol, acest institut a fost un pionier în producerea de vaccinuri și seruri esențiale pentru combaterea bolilor la animale. Din păcate, în prezent, imaginea acestuia este una cu totul diferită: doi angajați, o cifră de afaceri infimă și pierderi financiare uriașe.

Un început promițător: pionierat în Europa și salvarea armatei române

Fondat inițial sub denumirea de Institutul de Vaccin Animal, în cadrul Școlii Superioare de Medicină Veterinară din București, în 1895, institutul a avut drept scop producerea de vaccinuri pentru combaterea bolilor epizootice la animale. La începutul secolului al XX-lea, după o serie de redenumiri și reorganizări, acesta a devenit Institutul de Seruri și Vaccinuri Pasteur, marcând centenarul nașterii savantului francez Louis Pasteur.

La vremea respectivă, Institutul Pasteur era al treilea de acest fel din Europa, după cele din Paris și Moscova. Contribuția sa a fost deosebit de importantă în Primul Război Mondial, când a furnizat seruri hiperimune armatei române, fiind un factor crucial pentru menținerea capacității combative a trupelor, în ciuda bolilor care devastau soldații în condițiile dure ale războiului.

După cel de-Al Doilea Război Mondial, institutul a fost trecut în subordinea Ministerului Agriculturii, devenind un pilon central al cercetării veterinare și al controlului sanitar veterinar de stat. În anii de glorie, institutul a produs vaccinuri esențiale pentru prevenirea și combaterea unor boli extrem de periculoase la animale, precum variola ovină, bruceloza, febra aftoasă, rabia, antraxul, tuberculoza și pesta porcină. Realizările sale au avut un impact semnificativ asupra sectorului agricol și veterinar din România, contribuind la eradicarea sau controlul unor epidemii grave care amenințau sănătatea animalelor și, implicit, siguranța alimentară.

Decăderea post-revoluționară: privatizare, dificultăți și colaps financiar

În ciuda importanței istorice și științifice, declinul Institutului Pasteur a început să fie vizibil în perioada post-comunistă. În anul 2007, institutul a fost transformat în societate pe acțiuni cu capital integral privat, sub denumirea de Societatea Națională Institutul Pasteur S.A., încercând să se adapteze economiei de piață. Această reorganizare a adus, însă, mai multe probleme decât soluții.

În perioada de tranziție, pierderile financiare s-au accentuat. În 2010, institutul avea 219 angajați și raporta pierderi de peste 62 de milioane de lei. În 2012, numărul angajaților scăzuse la 54, iar pierderile rămâneau la un nivel alarmant, de 62,2 milioane de lei. Între 2012 și 2023, situația s-a deteriorat și mai mult, pe fondul lipsei de finanțare, a managementului defectuos și a schimbărilor din industria farmaceutică veterinară.

În 2023, institutul funcționa cu doar doi angajați și a raportat o cifră de afaceri de 156.510 lei, o valoare extrem de mică pentru o instituție cu o asemenea tradiție. Pierderile s-au adâncit, ajungând la 6,7 milioane de lei, comparativ cu 1 milion de lei în 2022. Cu un trecut glorios în spate, institutul este astăzi o umbră a ceea ce a fost cândva.

O istorie de contribuții semnificative: eradicarea bolilor și inovație științifică

Pe parcursul existenței sale, Institutul Pasteur a avut o contribuție majoră în combaterea bolilor epizootice la animale, contribuind semnificativ la sănătatea publică și la stabilitatea agriculturii românești. A fost implicat activ în producerea de vaccinuri și medicamente pentru combaterea unor boli extrem de contagioase și periculoase, precum variola ovină, antraxul, pesta porcină, boala de Newcastle și multe altele.

De-a lungul decadelor, cercetătorii institutului au reușit să dezvolte soluții inovatoare care au contribuit la salvarea de milioane de animale și au protejat sănătatea publică. Institutul a fost, de asemenea, un centru de excelență în cercetare și diagnostic, având recunoaștere internațională în diverse domenii ale medicinei veterinare.

În anii săi de glorie, Institutul Pasteur a colaborat cu numeroase instituții internaționale, iar produsele sale au fost folosite nu doar pe plan național, ci și în alte țări europene. În ciuda dificultăților recente, moștenirea științifică și contribuțiile sale istorice rămân incontestabile.

Lipsa de investiții și incertitudinea viitorului

Deși Institutul Pasteur a trecut prin numeroase reorganizări și încercări de redresare, lipsa de finanțare și de susținere a făcut ca acesta să ajungă în starea de paragină actuală. Începând din 2020, site-ul institutului nu mai este accesibil, iar comunicarea cu publicul și cu partenerii a devenit aproape inexistentă. Încercările de modernizare și restructurare au eșuat, în timp ce rolul crucial pe care acest institut l-a avut odată în medicina veterinară este acum aproape uitat.

Situația actuală a Institutului Pasteur ridică mari semne de întrebare cu privire la viitorul acestuia. Cu doar doi angajați și pierderi financiare masive, perspectivele de redresare sunt sumbre. În ciuda potențialului său imens și a istoricului său impresionant, fără investiții semnificative și un plan de revitalizare, institutul riscă să dispară complet de pe scena cercetării veterinare din România.

Între moștenirea istorică și realitatea tristă a prezentului

Institutul Pasteur, care a fost odată un pilon al cercetării veterinare în Europa, se află astăzi într-o situație critică. De la producția esențială de seruri și vaccinuri pentru armata română în Primul Război Mondial la doar doi angajați și pierderi financiare masive, drumul său reflectă tranziția dificilă pe care multe instituții din România au încercat să o parcurgă după căderea comunismului.

Cu toate acestea, moștenirea acestui institut nu trebuie uitată. Istoria sa ne arată cât de importantă a fost cercetarea veterinară pentru sănătatea publică și pentru agricultura românească. Acum, rămâne de văzut dacă statul sau investitorii privați vor interveni pentru a salva acest simbol al cercetării științifice românești de la dispariție totală.