Institutul Revoluției Române s-a desființat. Gelu Voican Voiculescu spune că nu înțelege de ce
Senatul a votat luni desființarea Institutului Revoluției Române, condus de fostul președinte Ion Iliescu. Decizia a fost adoptată cu 80 de voturi „pentru”, 54 „împotrivă” și 0 abțineri.
Din conducerea institutului mai făceau parte Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman.
Desființarea institutului reprezintă un demers care a început în urmă cu un an și câteva luni. În decembrie 2019, guvernul liberal condus de Ludovic Orban a adoptat o ordonanță de urgență pentru desființarea Institutului Revoluției Române.
Guvernul argumenta în acea ordonanță de urgență că activitatea institutului ar fi fost irelevantă în raport cu banii publici cheltuiți.
Liberalii au ținut să facă două precizări, și anume că în Institutul Revoluției Române persoanele sunt numite pe viață, nu au un mandat limitat și că, de exemplu, în anul 2019, peste 70% din sumele alocate institutului s-au cheltuit pe salariile și sporurile personalului.
Directorul Institutului Revoluţiei Române, Gelu Voican Voiculescu, declara la finele lunii decembrie 2019 că nu înţelege motivaţia privind desfiinţarea acestei instituţii şi adăuga, potrivit Agerpres, că acest gest vine în continuarea unor acţiuni prin care „adevăraţii revoluţionari au fost nesocotiţi”.
Acest institut a fost în centrul unui scandal, după ce a decis să organizeze un concert pe data de 22 decembrie. Mai multe organizaţii nonguvernamentale au considerat gestul o jignire la adresa celor ucişi la Revoluţie.
Iată câteva declarații legate de desființarea acestui Institut:
Lucian Romașcanu, senator PSD: „Avem lucruri neștiute despre Revoluție și nu văd rațiunea pentru care un asemenea istitut în loc să fie îmbunătățit, să fie desființat, e un mod rău de a face politică, este un mod care duce spre revanșă și răzbunare și în niciun caz pentru mersul înainte al societății. Vom vota contra acestei propuneri și sper să fie ultima pe care o mai avem în Parlament despre desființarea a ceva în România”.
Alina Gorghiu, senator PNL: „M-a impresionat până la lacrimi domnul Romașcanu cu intervenția și cu laudatio la adresa institutului și a domnului Iliescu. Puteți să îmi dași și un șervețel, da. Peste 70 la sută din sumele alocate pe 2019 s-au dus exclusiv pe cheltuieli de personal. Eu îi rog pe colegii din Senat să înțeleagă că acest institut nu și-a atins obiectivul și a fost o bătaie de joc întreaga activitate cu privire la ce s-a întâmplat la Revoluție”.
Cristinel Gabriel Berea, senator USR-PLUS: „Punem capăt uneia dintre cele mai mari mârșăvii la care a fost supus poporul român. Acest institut, ca și institutul Levantului, a fost creat doar pentru ca anumite persoane să audă în continuare expresia „domnul președinte” și să aibă pe cineva care să le deschidă ușile. Institutul nu e o simplă sinecură politică, o instituție care toacă bani publici. Avem de-a face cu o fraudă financiară, precum şi cu o ticăloşie morală. Institutul, condus de inculpatul Ion Iliescu şi de Gelu Voican Voiculescu, ambii trimişi în judecată în Dosarul Revoluţiei din 1989 pentru infracţiuni contra umanităţii, a fost un institut de mistificare a adevărului despre Revoluţie”.