Cum se va întâlni Barna cu Iohannis pentru consultări dacă liderul USR se află în izolare. Barna: Miza este să creăm o coaliție
Liderul USR Dan Barna urmează să se întâlneacă cu președintele României Klaus Iohannis pentru a negocia desemnarea următorului premier al țării. Dan Barna se află în acest moment în izolare la domiciliu, fiind testat pozitiv pentru coronavirus.
Dan Barna spune că miercuri i se va încheia perioada de izolare.
„Mâine mi se încheie perioada de izolare. De mâine încolo sunt operațional și pentru întâlnirilea acestea directe”, a spus Dan Barna.
Întrebat dacă se va testa înainte de cosultările de la Cotroceni, Dan Barna a spus: „Categoric voi face o verificare tocmai pentru a fi sigur că lucrurile sunt în regulă și nu doar că a expirat perioada de izolare”.
„Miza acestor consultări este să creăm o coaliție și să creăm o majoritate în Parlament și, evident, apoi un Guvern cu o agendă clară, reformatoare. Aceasta este de fapt prioritatea pentru USR PLUS la aceste negocieri, este ceea ce noi am susținut de patru ani în Parlament. E momentul ca prin votul de duminică al cetățenilor ca USR PLUS se facă parte din majoritatea de guvernare, din coaliția de guvernare”, a mai spus liderul USR.