Întâlnire între Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, și șeful Misiunii Diplomatice SUA la București
Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit astăzi, la sediul MApN, cu adjunctul șefului Misiunii Diplomatice a SUA la București, Michael Dickerson.
În cadrul întâlnirii, au fost abordate mai multe elemente de interes referitoare la mediul actual de securitate, fiind pus un accent deosebit pe evoluțiile din flancul estic al Alianței Nord-Atlantice. Cu acest prilej, ministrul Apărării Naționale a subliniat importanța consolidării Parteneriatului Strategic cu SUA pe dimensiunea de apărare, apreciind, în context, angajamentul constant al SUA pentru întărirea securității în regiunea Mării Negre.
„Parteneriatul strategic dintre România și SUA, pe dimensiunea de apărare, este important pentru ambele state, asigurând o colaborare solidă în fața amenințărilor de securitate pe plan regional, și nu numai. De asemenea, prezența militarilor americani pe teritoriul României consolidează angajamentul comun în menținerea stabilității regionale”, a subliniat ministrul Angel Tîlvăr.
Cei doi oficiali au punctat importanța continuării demersurilor în comun, în vederea finalizării proiectelor majore de înzestrare, inclusiv privind schimbul de expertiză și tehnologie, în scopul modernizării Armatei României, creșterii nivelului de interoperabilitate și întăririi capacității de răspuns la provocările de securitate din regiunea Mării Negre.
În contextul războiului de agresiune al Federației Ruse asupra Ucrainei, a fost subliniată importanța continuării acordării asistenței de securitate.
Totodată, a fost reiterată susținerea deplină a României pentru avansarea Republicii Moldova pe traseul european. „În ceea ce privește colaborarea în domeniul apărării, doresc să subliniez nivelul excelent de dialog și interacțiune cu Republica Moldova, precum și disponibilitatea de a răspunde solicitărilor de sprijin”, a spus ministrul român al apărării.
În finalul întâlnirii, ministrul Tîlvăr a subliniat faptul că 2024 este un an aniversar, în care sărbătorim 20 de ani de la aderarea României la NATO, precum și împlinirea a 75 de ani de la semnarea Tratatului Alianței Nord-Atlantice. Intensificarea dialogului la nivel politic și continuarea coordonării consistente pe palierul apărării reprezintă avantaje strategice ale Alianței în combaterea provocărilor regionale și globale.