Întâlnire surpriză pe faleza din Tulcea între Victor Ponta și Marcel Ciolacu
Marian Neacșu, politicianul care i-a cerut lui Liviu Dragnea să facă un pas în spate, „trage sforile” pentru revenirea lui Victor Ponta în PSD. Cei doi au fost văzuți stând la masă, alături de premierul Marcel Ciolacu, la Tulcea.
Vicepremierul Marian Neacșu, care a fost exclus din PSD, după incidentul cu Liviu Dragnea, a fost recuperat rapid de Pro România, pentru ca doar câteva luni mai târziu să fie susținut și votat în Parlament tot de social-democrați pentru a deveni vicepreședintele ANRE, potrivit Realitatea.net.
Se pare că, acum, Marian Neacșu tânjește în continuare după partidul social-democraților. Acesta s-a întâlnit la pensiunea pe care o are în Tulcea cu prietenul său – Victor Ponta, pe care l-ar dori înapoi în PSD, potrivit unor surse. Întâlnirea a alimentat zvonurile că Neacșu își dorește ca Ponta să se alăture din nou PSD-ului, ceea ce nu pare să fie pe placul liderului actual al PSD, Marcel Ciolacu. Potrivit unor imagini apărute în presă, Marcel Ciolacu s-a văzut cu Ponta la Tulcea, cu care ar fi purtat negocieri, vineri.
Premierul Marcel Ciolacu a fost prezent, vineri, la inaugurarea proiectului de modernizare a portului turistic și a falezei „Ivan Patzaichin” din municipiul Tulcea.