Inteligența Artificială face glume mai bune ca noi? Studiu: da, și chiar mai amuzante

Un nou studiu arată că inteligența artificială (AI) poate crea meme-uri mai amuzante, mai creative și mai distribuite decât cele generate de oameni — chiar și atunci când oamenii primesc ajutor de la AI.

Cine râde la urmă… râde cu AI

Studiul, realizat de cercetători de la KTH Royal Institute of Technology, LMU Munich și TU Darmstadt, a comparat trei tipuri de meme-uri:

• creații exclusiv umane (335 meme-uri),
• colaborări om-AI (307 meme-uri),
• și meme-uri generate integral de modelul GPT-4o de la OpenAI (150 meme-uri).

Un grup de 98 de evaluatori a notat meme-urile în funcție de umor, creativitate și potențial de distribuire, fără a ști cine le-a creat. Rezultatul? În medie, meme-urile generate de AI au obținut scoruri mai mari în toate cele trei categorii.

„Interesant este că meme-urile create integral de AI au avut performanțe mai bune decât cele create doar de oameni sau în colaborare om-AI în toate domeniile, în medie”, au scris cercetătorii.

Cu toate acestea, când vine vorba de cele mai bine cotate meme-uri individuale, creațiile umane au fost mai amuzante, în timp ce colaborările om-AI s-au remarcat prin creativitate și potențial de distribuire.

De ce AI-ul ne întrece la glume?

Modelul GPT-4o a fost antrenat pe volume uriașe de conținut online, permițându-i să imite umorul popular și să recunoască tiparele care funcționează. Acest antrenament vast îi oferă un avantaj în generarea de conținut care rezonează cu un public larg.

Totuși, umorul uman rămâne unic în capacitatea sa de a crea conexiuni profunde și de a surprinde nuanțe culturale subtile. AI-ul poate excela în medie, dar cele mai memorabile glume încă provin adesea de la oameni.

Ce înseamnă asta pentru viitorul umorului?

Acest studiu evidențiază potențialul AI-ului de a colabora cu oamenii în procesul creativ. În loc să înlocuiască umorul uman, AI-ul poate servi ca un instrument care amplifică și inspiră creativitatea.

Pe măsură ce tehnologia avansează, este posibil să vedem o creștere a colaborărilor om-AI în crearea de conținut umoristic, combinând intuiția umană cu capacitatea AI-ului de a analiza și genera idei rapid.

În concluzie, deși AI-ul poate genera meme-uri amuzante și distribuite pe scară largă, umorul uman rămâne esențial pentru conexiuni autentice și profunde. Colaborarea între oameni și AI promite un viitor în care creativitatea este amplificată, nu înlocuită.

De ce râdem mai tare la o glumă scrisă de AI decât la una spusă de colegul de birou?

(Și ce spune asta despre noi…)

Înainte să dăm vina pe algoritmi că „ne iau pâinea de la gură” și „glumele de pe buze”, trebuie să înțelegem de ce AI-ul are uneori un fler comic surprinzător. Nu pentru că are simțul umorului – să fim serioși, n-are nici ficat, nici ironie în sânge. Dar are date. Multe. De toate felurile.

AI-ul n-a fost la școală, dar a „citit” mai multe glume decât tine, mine și toată redacția Academia Cațavencu la un loc. A văzut sute de mii de meme-uri, bancuri, sitcomuri, episoade de stand-up și postări pe Reddit, a analizat care au fost cele mai apreciate, cele mai distribuite, cele mai haha-uite.

Și astfel, creează umor nu pentru că-l simte… ci pentru că îl modelează după ce-a funcționat. E ca un comediant-robot care a învățat să „livreze punchline”-ul în funcție de ritm, de context și de tendințele rețelelor sociale.

Dar asta ne aduce în fața unei întrebări mai profunde:

Poate umorul să fie doar o formulă?

Când AI-ul face o glumă bună, nu o face din instinct, din traumă procesată, din disperarea de a rupe tăcerea la o masă stânjenitoare. O face pentru că a detectat un pattern. A pus un șablon peste un context și a ales varianta care provoacă cea mai mare reacție. Practic, e umor statistic.

Și noi? Noi râdem… pentru că ne place să recunoaștem tipare familiare. Pentru că, în fond, multe meme-uri de succes sunt variații ale aceluiași schelet: „când ești adult dar n-ai baterie la viață”, „când vrei să fii productiv dar Netflix te ține ostatic”, „când pisica ta e mai echilibrată psihic decât tine”.

AI-ul detectează toate aceste teme recurente și le combină inteligent. Dar ceea ce nu are – și poate nu va avea niciodată – este ruptura neașteptată care face uneori umorul uman să strălucească. Gluma aia care vine dintr-o asociere absurdă, dintr-un moment de sinceritate ridicolă sau dintr-o traumă mică, dar autentică.

Deci, râdem cu AI-ul sau de AI?

Pentru moment, probabil ambele. Râdem cu AI-ul pentru că ne dă satisfacție rapidă: glume bune, bine construite, cu livrare instantanee. Dar râdem și de el, când încearcă prea mult. Când metafora nu se leagă. Când lipsește acel mic ”aha!” emoțional, acel strop de suflet care face ca un banc sec să devină memorabil.

Ce înseamnă umorul, de fapt, pentru oameni?

Nu doar amuzament. Umorul e terapie. E armură. E canal de revoltă și mecanism de adaptare. E o formă de adevăr care nu doare la fel de tare. Și tocmai de aceea, AI-ul poate să-l mimeze, dar nu să-l trăiască.

De aceea, poate, gluma supremă e că râdem pentru că suntem oameni, nu în ciuda faptului că putem fi înlocuiți de mașini.

Și dacă tot am ajuns aici, poate că esența întrebării nu e „poate AI-ul să fie mai amuzant decât noi?”, ci:

„Dacă tot vine peste noi revoluția digitală, nu e mai bine să râdem de ea înainte să plângem?”

Râsul, ultima redută a umanității

Dacă AI-ul poate scrie glume mai bune ca tine, nu e pentru că te-a învins — ci pentru că te-a citit mai mult decât te-ai citit tu însuți. A învățat ce te face să chicotești, ce te face să râzi cu gura până la urechi, ce gif te face să dai share. Dar tocmai aici e și limita lui.

Pentru că râsul uman nu e doar reacție. E revoltă. E apărare. E uneori chiar rugăciune.

Un AI poate produce un meme bun. Dar n-a înțeles niciodată ce înseamnă să râzi printre lacrimi, la o înmormântare, pentru că altfel te-ai prăbuși. N-a simțit niciodată cum un banc prost spus de un prieten bun poate salva o zi. N-a trăit niciodată rușinea care te face să glumești primul, ca să nu glumească ceilalți pe seama ta.

Umorul e o formă de supraviețuire. Iar supraviețuirea, dragii mei, nu se învață din dataset-uri. Se trăiește. Se îndură. Se plătește uneori cu viață, alteori cu dragoste. De aceea, cât timp omul mai poate râde de el însuși, lumea nu e pierdută.

Și poate, în acest viitor unde algoritmii scriu meme mai repede decât tastăm noi, singura întrebare serioasă va fi:

„Cine râde ultimul… râde cel mai omenesc?”