Internările în secţia Chirurgie a Spitalului Judeţean Focşani, suspendate pentru două săptămâni. Este vorba despre un focar COVID
Internările în secţia Chirurgie a Spitalului Judeţean Focşani, unde e focar de COVID-19, au fost suspendate pentru două săptămâni.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean Focşani, Alina Cosma, în secţia de chirurgie au fost luate toate măsurile de dezinfecţie şi izolare, şi nu se mai internează, dar nici nu se mai externează nimeni timp de 14 zile.
„În acest moment, mai avem focar doar in secţia de Chirurgie Generală, care cuprinde şi secţia de Chirurgie Plastică. Sunt 12 pacienţi pozitivi şi 5 cadre medicale. Nicio persoană nu are acum o formă gravă de boală, măsurile au fost luate rapid. S-au retestat toţi pacienţii, iar cei pozitivi au fost izolaţi. De asemenea, s-a retestat tot personalul medical şi s-au suspendat timp de 14 zile internările programate”, a declarat reprezentantul SJU Focşani.
În total, în ultimele zile, la SJU Focşani au fost 41 de persoane infectate cu coronavirus, dintre care 34 bolnavi internaţi şi 7 cadre medicale.
În spitalele din judeţul Vrancea, aproximativ 50% din angajaţi sunt vaccinaţi împotriva COVID-19. Cel mai ridicat procent de vaccinare este înregistrat în rândul medicilor. În cazul acestei categorii de personal, procentul de vaccinare este de peste 80%.