Avertismentul Interpol: Crima organizată va încerca să vândă vaccinuri Covid-19 contrafăcute
Organizația internațională Interpol îndeamnă cele 194 de țări membre să se pregătească pentru acțiuni ale crimei organizate centrate e vaccinurile împotriva coronavirusului.
Organizația a lansat o atenționare de securitate de nivel portocaliu în care avertizează asupra unei „potenţiale activităţi criminale legate de contrafaceri, furturi şi promovarea ilegală de vaccinuri împotriva COVID-19 şi a gripei”, potrivit Agerpres.
Interpol: Pandemia a făcut loc unei activități prădătoare
„Pandemia a făcut deja loc unei activităţi prădătoare şi oportuniste fără precedent”, menţionează Interpol, adăugând că a constatat deja „promovarea, vânzarea şi administrarea de vaccinuri false” împotriva coronavirusului.
„Într-un moment în care mai multe vaccinuri împotriva COVID-19 se apropie de aprobare şi de o distribuire pe scară largă, va fi crucial să fie garantată securitatea lanţului de aprovizionare şi să se identifice site-urile ilegale care vând produse contrafăcute”, atrage atenţia organizaţia.
Conform sursei citate, aceste acțiuni care vizează publicul larg constituie un risc major pentru sănătate sau chiar pentru viața victimelor acestor organizații sau indivizi, susține într-un comunicat secretarul general al Interpol, Jürgen Stock.
„Este esenţial ca autorităţile să fie cât mai pregătite posibil în faţa apariţiei viitoare a tuturor tipurilor de activităţi criminale legate de vaccinurile împotriva COVID-19”, a adăugat el.
Totodată, Interpol le transmite statelor membre să fie vigilente în fața riscului de circulație a unor teste false, a căror utilizare riscă să se intensifice odată cu preconizata reluare a deplasărilor internţionale.
Unitatea de criminalitate cibernetică a Interpol a identificat circa 3.000 de site-uri legate de farmacii suspectate că ar vinde medicamente şi materiale medicale contrafăcute şi ilegale.
„Pentru a evita să cădem în capcana acestor escrocherii online, este important să rămânem vigilenţi şi prudenţi în faţa unor oferte care par în majoritatea timpului prea bune ca să fie adevărate”, mai atrage atenţia organizaţia.